Catalogul de la Forestier, de negăsit

437

Deşi luna trecută conducerea Liceului Forestier din Târgu-Jiu a dat dispărut un catalog, nici până în prezent poliţiştii nu au dat de urma documentului pierdut.

Cadrele Poliţiei Municipale au demarat o anchetă dar conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj a preferat doar teoretic să pună în discuţie problema de la Forestier, asta şi pentru că cei care susţin directorul acestui liceu au fost pedeliştii aflaţi în fruntea acestei instituţii. Să nu uităm că soţul directoarei liceului Rodica Oprea este director la Complexul Energetic Turceni, un şef tot cu carnet portocaliu. Numai astfel reprezentanţii IŞJ Gorj au tăcut din gură când directoarea Oprea s-a învoit să plece în Ibiza în loc să stea şi să caute catalogul dispărut din biroul său. Acum şefa şcolii s-a gândit să reconstituie catalogul, luându-şi adio de la el ca şi de la pedeapsa care normal ar fi fost să o încaseze, catalogul trebuind predat, după sfârşitul anului şcolar, secretarului unităţii de învăţământ. Catalogul va fi astfel refăcut pe baza notelor elevilor din carnete, deşi nu toate notele au fost trecute aici, şi pe baza lucrărilor scrise. Ce se întâmplă însă cu notele primite de elevi la examinările orale, a căror note nu au fost trecute în carnetele liceenilor? Vom vedea ce va decide conducerea Inspectoratului Şcolar..

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here