Casa Păstrăvarului de la Peştişani, iar pe primul loc pe podium la Festivalul Răciturilor de la Tismana

875

Ediţia din acest an a Festivalului Răciturilor de la Tismana s-a organizat impecabil, în ciuda unei ploi aproape torenţiale, care nu a ţinut însă departe de Vila Ursu amatorii preparatelor tradiţionale gorjeneşti. Cei care şi-au prezentat astfel produsele în faţa juraţilor au fost mai puţini de zece, în timp ce numărul degustătorilor s-a apropiat însă de o sută. Primul loc şi trofeul festivalului i-a fost atribuit în acest an iar Casei Păstrăvarului de la Peştişani, locaţie care şi-a câştigat astfel titulatura de pensiune cu cea mai grozavă piftie de păstrăv din Gorj.

piftii (1)Din 2009 şi până în prezent, ANTREC Gorj, condusă de Radu Ciobanu, împreună cu autorităţile locale, de data aceasta de la Tismana, au organizat anual câte o ediţie a Festivalului Răciturilor, o manifestare care pune, atât simplele gospodine cât şi personalul de la bucătăriile pensiunile din judeţ, şi nu numai, la o adevărată şi istovitoare treabă culinară. Asta deoarece, la Festival se expun şi se jurizează, pe lângă tradiţionalele piftii sau răcituri, preparate din carne de porc, pui, curcan, păstrăv, şi aburindele sarmale.

piftii (2)Se prezintă şi alte produse de toamnă, chiar şi fasolea bătută, zacusca ori slaninuţa afumată invitând gurmanzii la degustare.
Participanţii la festival, care au concurat pentru marele premiu, au încercat, şi anul acesta, să atragă juraţii cu produse care de care mai diverse, pornind de la cozonac, plăcinte, dulceţuri aromate de trandafir ori smochine, şi ajungând până la plachie de peşte, sarmale în dovleac, peşte umplut cu legume şi alte nenumărate bunătăţi. Ineditul festivalului l-a reprezentat însă produsele row-vegan expuse aici de Restaurnatul Green Point din Târgu-Jiu, pe masa acestor concurenţi aflânduse atât sarmale delicioase lipsite însă de carne, cât şi supă-cremă, tort şi prajituri.
piftii (3)Produsele au fost însă justate de bucătari specializaţi care au făcut un clasament al celor mai bune preparate demne de Festivalul Răciturilor. Primul loc i-a fost atribuit şi anul acesta Casei Păstrăvarului de la Peştişani, care a căştigat trofeul şi la ediţia de anul trecut. Trebuie menţionat că Festivalul Răciturilor a trecut graniţa de la Tismana şi s-a organizat şi la Peştişani.
piftii (4)Şi de data acesta printre numeroşii degustătorii de la festival s-au aflat şi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu şi secretarul general al PSD Gorj, Gheorghe Milosteanu. Primarul oraşului Tismana, Marian Slivilescu, a ţinut şi el aproape de organizatorii care au împărţit generoşi, la finalul evenimentului, o oală impresionantă cu sarmale dar şi piftii tuturor participanţilor la festival.
Anamaria Stoica

piftii (5) piftii (6) piftii (7) piftii (8)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here