Cărţi din Franţa, la Biblioteca Judeţeană Gorj

487

biblioteca (31)Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” din Târgu-Jiu s-a îmbogăţit cu două donaţii importante de carte. Una dintre ele este venită din partea unei asociaţii din Franţa

în timp ce a doua vine de la Biblioteca Naţională din aceeaşi ţară şi conţine numai carte de artă.

Fondul de carte care, în principiu conţine volume de literatură franceză şi care a fost primit de la Fundaţia Biblioteques Mediateques Francophones, a ajuns la Târgu-Jiu deja de miercuri. Cele 260 de volume au fost aranjate deja în rafturi şi urmează să fie înregistrate. „Am avut bucuria să constatăm că aceste volume sunt pe toate gusturile, avem cărţi pentru copii, pentru adolescenţi şi pentru adulţi. Şi mai ales ne bucură faptul că se află într-o stare excelentă”, a declarat directorul Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”, Alexandra Andrei. Volumele sunt toate amplasate în sala care va purta numele de „Victor Hugo”. „Aceste cărţi ne-au fost date cu condiţia ca sala unde vor fi puse să poarte numele unei personalităţi franceze şi noi ne-am gândit la Victor Hugo. Reprezentanţii fundaţiei au fost de acord şi vor participa şi ei, pe 5 mai, la deschiderea oficială a acestei săli”, a mai spus Andrei. De fapt nu va fi vorba despre o simplă sală de bibliotecă cu cărţi în limba franceză ci chiar de o mediatecă, pentru că fundaţia din Franţa a trimis, de asemenea, şi casete pe care doritorii le pot împrumuta. Pe data de 5 mai, atunci când a fost stabilită deschiderea, va fi dezvelită şi placa ce va marca parteneriatul dintre Biblioteca Judeţeană şi Fundaţia Biblioteques Mediateques Francophones.
biblioteca (9)Carte de artă
Biblioteca Judeţeană a mai intrat, de asemenea, în posesia unei alte donaţii de carte. Aceasta, care este din partea Bibliotecii Naţionale din Franţa, a fost primită ieri. O parte dintre cele şase tone de cărţi au fost duse la Universitatea „Constantin Brâncuşi”, unde se va realiza, de asemenea, o secţie de artă în cadrul bibliotecii. „Este vorba despre donaţia de carte oferită de Biblioteca Naţională din Franţa. Nu mai puţin de şase tone de cărţi, în proporţie de 97% fiind volume de artă. Am convenit ca, într-un mic procent, de 3%, să primim şi literatură contemporană, pentru sala de carte franceză”, a mai spus directorul Bibliotecii Judeţene Gorj. Cutiile cu volume au fost descărcate la sediul central şi vor fi duse la Biblioteca de Artă, care are sediul în casa memorială Iosif Keber din Târgu-Jiu unde se vor alătura celorlaltor volume de artă. Biblioteca de profil de la Târgu-Jiu este una dintre cele mai bine dotate din ţară, cu atât mai mult acum, când a primit o donaţie aşa de importantă.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here