…În cazul celui care scrie, cum şi-n cazul celui care citeşte de fapt, nimeni nu se aseamănă cu nimeni. Pentru că totdeauna sufletul fiecăruia va “aspira” şi “respira” emoţii tot altfel. E un turism care nu mai trebuie pus în discuţie. Şi cum orice creaţie artististică veritabilă cunoaşte în materie de înţelegere şi interpretare
doar “virgula”, adică “en” posibilităţi de abordare şi receptare, normal că-i dai dreptate marelui Arghezi atunci când spunea undeva că şi-n materie de citit, nu toţi “popii” ajung să fie şi “profeţi”. Nu toţi cititorii ajung scriitori, cum nici toţi scriitorii, critici literari. Din masa de cititori, de pildă, numai o parte dintre aceştia dau în patima răstignirii cristice deasupra hăului deschis al coalei albe. Şi cum nimeni nu-şi poate decela cu certitudine, dimensiunea proprie, în materie de evaluare fără riscurile de rigoare, când se încumetă să discute cartea vreunui coleg de condei, iată-mă şi pe mine în această postură incomodă de “judecător” ce se expune timpului şi modelelor literale, analizând o autentică carte de suflet, cum mi-am permis să numesc încă din start, acest volum de versuri al profesorului Nicolae Dragotă! Şi să fiu sincer, nu m-aş fi angrenat la o atare aventură, dacă această carte “Singur în lume”, prin dramatismul ei narat liric cu multă pasiune, nu m-ar fi trimis, istoric vorbind, la apariţia fericită a altora, în aceeaşi notă de tragism sufletesc, pe alte meridiane literare şi geografice. Ne referim punctual la “Soarta unui om”, a scriitorului rus Mihail Solohov, beneficiar al premiului Nobel pentru literatură în anul de graţie 1965, şi la nuvela “Bătrânul şi Marea”, a reputatului scriitor American Ernest Hemingway ce a văzut lumina tiparului, cum e cunoscut, în 1952. Dar o să ne explice în continuare şi de ce? Pentru că relevant neintenţionat de către autor, Nicolae Dragotă de data aceasta în versuri a conectat spaţiul românesc la suferinţele şi frământările unui travaliu sufletesc universal, reliefat cu atâta succes de către cei doi mari scriitori universali Mihail Solohov, şi respectiv, Ernest Hemingway, şi evident, este un merit, dar şi o îndrăzneală să-ţi înscrii încercările cu fapte şi trăiri personale pe orbita unor adevărate stele literare ale secolului încheiat. Cât a reuşit sau nu Nicolae Dragotă, normal că doar timpul o va spune, însă cel puţin personal îndrăznesc să înscriu într-o geometrie a suferinţei omemeşti, şi cartea de suflet “Singur în lume”, în care această suferinţă la Nicolae Dragotă, cum şi la Mihail Solohov în “Soarta unui om”, ne pune emoţional în faţa unei disperări umane din prima parte a vieţii, cea mai memorabilă, care a fost şi rămâne copilăria. Astfel de creaţii totdeauna au rămas cu un avertisment pentru posteritate în sensul de-a nu fi uitat trecutul, întrucât din păcate şi astăzi Tucidide, “părintele istoriei” are dreptate când spune că “Omul e destinat să nu înveţe nimic din istorie”. Oricum “Autobiografia sentimentală”, cum şi-a intitulat în subsidiar Nicolae Dragotă cartea “Singur în lume” şi dacă nu va deveni vreodată cu deschideri morale precum “Consfesiunile” Fericitului Augustin, ea va povesti totuşi cu modestie, transfigurată artistic, că şi la noi în România copiii au suferit în vremuri de cumpănă, aşa cum au făcut-o şi o fac pe toate meridianele pământului: cu lacrimi, cu suspine, cu drame şi tragedii, uneori de neegalat, şi de atâtea ori, chiar de neînţeles. Deoarece André Gide avea dreptate când spunea cu har plastic undeva că: “n-avem cunoştinţă de vânt, decât prin trestia care se-ndoaie.” Iar în această privinţă operele literare totdeauna au dat viaţă consemnărilor seci ale istoriei. Întrucât păstrându-se, firesc, proporţiile destul de seci ar fi şi în contemporaneitate datele istorice fără creaţiile literar – artistice. Ce-ar fi însemnat istoria Greciei Antice fără Iliada şi Odiseea lui Homer, spre exemplu, în această cheie a suferinţei umane trebuie judecată credem şi “autobiografia sentimentală” a profesorului Nicolae Dragotă. De aceea ne permitem a o recomanda, atât cititorilor de poezie în general, cât şi celor interesaţi de sociologia unor secvenţe de timp şi spaţiu, din istoria noastră naţională, înscrisă de meridianele suferinţei umane la scară planetară, în vremi şi vremuri potrivnice unei copilării fericite!
I.D.Sicore
