Carol Landt: “Pe vremea comunismului eram încorsetaţi de activişti”

Carol Landt a semnat zeci şi sute de scenografii la Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului” şi, de câţiva ani, realizează păpuşile atât de iubite de copii, pentru Trupa de teatru de păpuşi “Pinocchio” a Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu.

Cei mai în vârstă i-au putut vedea lucrările şi realizările în vitrinele gorjene din perioada comunismului, realizând reclamă comercială. În ce mod se lucra înainte de Revoluţie şi cum au evoluat ideile ne povesteşte Carol Landt în interviul care urmează.

REP: Când aţi început să lucraţi în domeniul artistic şi ce diferenţă este între ce faceţi acum şi ce făceaţi atunci?

C.L.: Am început în anul 1968 la cooperaţia de consum, care avea toată reţeaua de magazine din judeţ. Făceam reclamă comercială. În perioada aia am făcut şi cursuri de specializare de artă decorativă pentru comerţ, care seamănă mult cu scenografia. Unde mergeam noi la cursuri erau adevărate scenografii stradale. Lucram şi cu elemente decorative şi cu marfă. Chiar era mai greu decât scenografia.

REP: Ziceaţi că aţi început cu reclame. Ce presupuneau reclamele atunci? Acum toate sunt digitale şi sunt realizate prin metode moderne. Cum se făceau la începutul carierei dumneavoastră?

C.L.: Eram un pic încorsetaţi de activişti. Nu vroiau să vadă nimic nou. Dacă desenai o femeie cu ochii migdalaţi şi cu gene mai lungi – o considerau pictură decadentă occidentală – imediat era etichetată. Am păţit la Novaci, la complexul de acolo, am făcut un vitraliu de bună calitate, am tras un pic cu ochiul la publicaţii canadiene, n-am fost nici eu tocmai cinstit zic, şi zic că ieşea o lucrare bună. Era foarte greu de lucrat şi vine primarul : “ce îmi faci aici? vreau fete de la mine din sat, cu catrinţe” şi s-a abandonat lucrarea asta. A fost un exemplu trist. Lucram în perioada aceea decorare – restaurare. S-a făcut Castrul Roman, am pictat romanii. Unde era vorba despre istorie veche nu se băgau. Aveau treabă cu contemporanul. Mai târziu la EXAP am avut altă surpriză, s-a deschis un restaurant, restaurantul Bulevard care mai există şi acum dar nu mai e ce a fost şi m-am găsit eu deştept să pictez Târgu-Jiul care era în demolare. Bineînţeles că lumea s-a supărat, lumea care trăgea cu ochiul,dar m-au lăsat să pun lucrarea. I-am lămurit că sunt perle de arhitectură, nu mă leg de demolări şi au înghiţit-o. Una din lucrările bune de pe vremea aceea. Am făcut nişte tablouri cu centrul vechi, din care mai există acum Facultatea de Ştiinţe, care era şi ea pe lista de demolări. Şi de la Cooperaţia de Consum, după Revoluţie, am trecut la Doina Gorjului, pe vreama lui Liviu Dafinescu, care era un om de o deschidere totală. Şi zic eu că noi am revoluţionat scenografia în acest colţ de ţară.

REP: Ce însemna scenografia la vremea aceea? Ce schimbări au intervenit şi care vi se datorează?

C.L.: Scenografia până atunci se baza pe nelipsitul covor gorjenesc, cu motive de Horezu şi plictisea la un moment dat. A fost frumos când a apărut. Dar plictisea. Şi eu am adus culorile. Eu, cu călătoriile mele, sunt un psasionat al călătoriilor, un veşnic călător prin marile oraşe, prin cele mai importante muzee ale Europei şi dacă am văzut de toate am venit cu culoare. Şi am schimbat scenografia într-o scenografie veselă. Eu consider că un spectacol folcloric este un spectacol de bucurie. Omul nu caută sobrietate, nici nu se îmbracă decât la evenimente triste în culori închise. E mai colorat. Şi costumul de Gorj este colorat.

REP: Gorjenii pot fi consideraţi destul de tradiţionalişti, cu atât mai mult cu cât, imediat după Revoluţie, veneau dintr-o epocă în care accesul liber la informaţie nu prea exista. Cum au reacţionat la schimbare?

C.L.: Au fost fericiţi, au reacţionat chiar bine. Ţin minte prima scenografie pe care am făcut-o cu Liviu Dafinescu. Şi am aşteptat, nu ştiam efectul. Ne şi consultam, exista o prietenie între noi. Şi am avut emoţii la primul spectacol. Au venit scenografi mari cu care era el în relaţii bune şi care au contribuit mult la ridicarea prestigiului „Doinei Gorjului”. Ansamblul este atât de bun prin coregrafie, coregrafie făcută de mari coregrafi ai ţării pe care, mulţumită lui Dafinescu i-am cunoscut şi eu bine. Conlucram şi cu ei pentru că nu poţi face o scenografie fără să ţii cont de dans. Când fac decorurile trebuie să ţin cont de intrări, de ieşiri, trebuie să îi pun evidenţă. Eu, cu decorul, trebuie să pun în evidenţă artistul, nu să-l acopăr. Trebuie să se vadă scena dar mai ales artistul. Dacă are, însă, în spate un fundal uni nu se mai vede nici artistul. Dacă faci un fundal bun, îl ajuţi. Dafinescu, fiind pasionat de coregrafie mai mult decât de muzică, el şi lucrând ca un bun coregraf, a fost foarte atent să scoatem în evidenţă, prin scenografie, coregrafie şi atunci am lucrat cu toate culorile care nu erau în costum. În plus, eu am pictat de mână. Toate marile teatre din ţară pun accentul pe lumini. Teatrul nostru, Doamne Ajută, are lumini bune dar Casa de Cultură nu. Şi eu a trebuit să fac din pensulă ce fac ei din lumini. Una e să intre spectatorul în sală şi să îl vrăjească luminile.

REP: Ochiul profesionistuilui funcţionează când mergeţi undeva? Vă întrebaţi cum a fost făcut un lucru?

C.L.: Normal, toţi facem aşa. Am început să colaborez şi cu Teatrul de Păpuşi al Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu. Acolo trebuie să lucrezi pe gustul copiilor, eu lucrez mai mult pe gustul nepoţelului meu. Copiii care au fost crescuţi în familie bună ştiu să fie buni spectatori. Dar trebuie ca totul să fie făcut pe gustul lor. Păpuşile le fac din polistiren, le îmbrac în material textil şi apoi le pictez feţele.

REP: Sunteţi proaspăt pensionar şi totuşi continuaţi colaborările şi cu Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” şi cu Şcoala Populară de Artă. Ce planuri de viitor aveţi?

C.L.: Planurile mele de viitor se referă mai mult la activitatea fiului meu, Armand Landt. Să îl sprijin în ce face. Este la început şi lucrează foarte mult dar mai mult instinctiv. Eu lucrez mai fin, eu modelez culoarea, el o pune pe paletă cu cuţitul sau foloseşte şi modalităţi mai neconvenţionale. Este exuberant şi talentat are cu carul. Şi vreau să îl susţin în ce face.

Dorina Cioplea