Carmen Duică, premiată la Ponoare

459

carmen duicaAre doar 14 ani dar ocupă mereu un loc pe podium la festivalurile şi concursurile de muzică populară din judeţ şi din ţară. Este vorba despre Carmen Duică, o elevă a pofesorului de canto popular Camelia Argint, de la Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu.

Carmen, deşi de abia îşi face buletinul, este o voce puternică ce se face din ce în ce mai auzită la concursurile şi festivalurile de specialitate. Iubind muzica populară de mică, fata s-a înscris la cursurile Şcolii Populare de Artă. De doi ani este eleva Cameliei Argint, alături de care se pregăteşte intens. „Este eleva mea de doi ani, a venit la mine pentru perfecţionare, pentru că înainte a mai făcut trei ani de canto popular”, a povestit Camelia Argint. Profesoara este mulţumită de Carmen, despre care spune că este talentată şi muncitoare.

Patru premii la Ponoare

Roadele muncii sale nu au întârziat să apară. Ultima reuşită a fost la Festivalul de Muzică Populară „Ponoare, ponoare”, festival interjudeţean care a ajuns la ediţia cu numărul XII. Carmen Duică a ocupat locul I. „Au fost 50 de concurenţi la preselecţie, din care şapte fete sunt elevele mele. În concurs au intrat doar 16 tineri. Dintre elevele mele, doar una nu a reuşit să treacă de preselecţii”, a mai povestit Camelia Argint. Carmen nu a fost singura premiată dintre elevele gorjene. Elena Coardă, Raluca Elena Căpitănescu şi Mădălina Barbonie au reuşit toate trei să obţină suficiente puncte pentru a primi menţiune.

Premiată şi în ţară

Carmen s-a pregătit pentru acest festival aşa cum o face de fiecare dată. Ea a interpretat o doină din repertoriul Ilenei Greculescu precum şi melodia „Un` te duci tu, neică Dincă?”, a Emiliei Bubulac.

Premiul primit la Ponoare este, de fapt, cel mai recent. Mica interpretă, însă, s-a făcut remarcată şi la Stejari, unde a primit premiul I, la Bistriţa-Năsăud a urcat pe locul al II-lea, la Constanţa, la Festivalul „Dobroge, mândră grădină”, unde a primit o menţiune şi la multe alte concursuri şi festivaluri.

Dorina CIOPLEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here