Care sunt efectele tătănesei?

924
tataneasaÎn medicina naturistă de la tătăneasă se folosesc frunzele (aplicate sub formă de comprese pe zonele paralizate, provenite din luxaţie, entorsă, surmenaj), rădăcinile (utilizate pentru prepararea unui ceai, care poate fi un remediu excelent în tratarea bronşitei, hemoragiilor stomacale, afecţiunilor aparatului digestiv).

Tătăneasa are asupra organismului uman acţiune cicatrizantă (sub formă de băi pentru arsuri, răni, hemoroizi), antihemoragică (ameliorează durerile după amputări), antidiareică, antiinflamatoare (ajută la retragerea proceselor inflamatorii). Ulcerul gastric este vindecat cu ajutorul substanţelor active pe care le conţine tătăneasa, şi a modului cum acţionează această plantă asupra organismului.
Ca uz extern, tătăneasa are o folosinţă variată (ca adaos la băi complete), în special pentru tratarea reumatismului, artritei, durerilor de oase, discopatiei, tulburări ale circulaţiei sangvine a picioarelor, varice (băi de şezut cu tătăneasă).
Tratamente cu tătăneasă
Ceaiul de tătăneasă, ce are efecte benefice în tratarea gastritelor hiperacide, ulcerelor duodenale şi gastrice, în hemoragii interne, bronşite, enterite, diaree benigne, se prepară din două linguriţe de rădăcini de tătăneasă bine mărunţite, fierte la foc mic timp de o jumătate de oră. Acest ceai se recomandă a se utiliza şi sub formă de gargară pentru tratarea faringitei, laringitei, durerilor de gât.
Terciul din rădăcini de tătăneasă aplicat pe locurile cu dureri articulare, umflături sau fracturi se prepară dintr-o linguriţă de pulbere de rădăcini de tătăneasă bine uscate şi mărunţite, amestecată cu apă fierbinte şi puţine picături de ulei din floarea soarelui.
Dacă pacientul suferă de răni şi arsuri pe porţiuni mari ale corpului, sau de reumatism, gută artrită, i se recomandă băi complete cu un amestec rezultat din 500 g de frunze proaspete de tătăneasă, macerate peste noapte în 5-7 litri de apă rece. Următoarea zi maceratul se fierbe în clocot, apoi se strecoară şi amestecul se adaugă în apa căzii. Este recomandat ca baia să dureze în jur de 20 de minute.
Şi bolile de plămâni se pot vindeca folosind proprietăţile terapeutice ale acestei plante.
Astfel, vinul de tătăneasă este indispensabil în tratarea acestor boli. Vinul se prepară cu ajutorul a 2-3 rădăcini proaspete de tătăneasă, mărunţite şi lăsate 5-6 săptămâni într-un litru de vin alb natural.
Tinctura de tătăneasă se prepară tot din rădăcinile acestei plante, tăiate mărunt şi introduse într-o sticlă fără a fi îndesate.
Peste ele se toarnă rachiu de secară sau de fructe (rachiul trebuie să acopere rădăcinile) şi se lasă două săptămâni la soare, sau lângă o sursă de căldură.
Aceasta este utilă în tratarea hematoamelor, contuziilor, artrozei, artritei, degenerescenţei articulare.
Cristina RĂSCOL

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here