Cârciumaru: Sunt argumente foarte solide ca Iordănescu şi Răducan să rămână la echipă

433

La întâlnirea reprezentanţilor din Adunarea Generală a Asociaţilor ai membrilor asociaţi ai clubului Pandurii a participat ieri şi primarul Municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, reprezentant al Primăriei Târgu Jiu în AGA Clubului Pandurii.
Referitor la discuţiile purtate, acesta a precizat că s-a convenit ca fiecare membru asociat să stabilească, în maxim două săptămâni, contribuţia financiară pentru viitorul sezon competiţional, luându-se în discuţie chiar găsirea de noi acţionari: „Ieri s-au purtat discuţii foarte bune pentru echipa de fotbal, pentru viitorul echipei. Ne-am întâlnit în formulă completă, adică au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean, domnul director general Ciobotărică, domnul director David şi alături de preşedintele clubului, am fost prezent şi eu. Am discutat despre situaţia actuală şi despre ceea ce trebuie să facem pentru viitorul echipei. Din cele stabilite, pot să susţin că echipa de la Târgu Jiu are viitor, pentru că asta ne şi interesează. Ne interesează ce vom face pentru ediţia viitoare de campionat privind lotul, privind conducerea tehnică, cât şi conducerea administrativă. Am văzut ca niciodată voinţă din partea tuturor acţionarilor, în sensul că vor căuta soluţii într-o săptămână, maxim două, să ne întâlnim din nou, să discutăm concret pe contribuţia fiecăruia dintre noi ca să asigurăm bugetul necesar susţinerii echipei în ediţia viitoare de campionat. S-a luat în discuţie şi problema venirii altui acţionar la Pandurii. A rămas ca fiecare dintre noi să căutăm soluţii în acest sens, să convingem acţionari care să vină lângă noi în această asociaţie”.
Primarul Florin Cârciumaru a mai precizat că preşedintele Narcis Răducan şi antrenorul Edward Iordănescu vor rămâne la Pandurii Târgu Jiu pentru îndeplinirea unor noi obiective: „La aceste discuţii a fost prezent şi domnul preşedinte Narcis Răducan. Pe baza celor prezentate şi susţinute de fiecare asociat în parte, sunt destule argumente, şi încă foarte solide, ca antrenorul Edi Iordănescu şi preşedintele Narcis Răducan să rămână la echipă. Niciodată antrenorul nu a spus că va pleca de la Târgu Jiu ci doar că va rămâne la Târgu Jiu dacă are siguranţa că în viitorul campionat echipa are susţinere.”
Primarul Municipiului Târgu Jiu s-a declarat surprins de speculaţiile apărute în presă cu privire la plata primelor de joc către jucători, menţionând că nu s-a luat în discuţie acest subiect: „Nu s-a discutat nimic la întâlnirea cu asociaţii despre primele de joc ale echipei. Am rămas surprins că am văzut un articol pe această temă pentru că la întâlnirea de ieri nu am discutat absolut o secundă despre cum au fost folosiţi banii care au intrat în vistieria clubului. Preşedintele Narcis Răducan ştie ce face”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here