Campionii de la Special Olympics Berlin au revenit acasă cu medaliile!

1602

Bucurie fără seamăn, ieri după-amiază, în gara din Târgu Jiu unde au revenit acasă membrii delegației de la Gorj, participante la Jocurile Mondiale Special Olympics desfășurate la Berlin.

Momentele emoționante au fost date de victoriile pe care fetele și băieții participanți la această competiție le-au obținut în capitala Germaniei. În ultimele zile aceștia au concurat la diverse probe și au reușit să obțină rezultate care să le permită să se întoarcă acasă cu medalii de aur sau argint. Astfel, Gabriela Mertescu a obținut medalie de argint la 200 m, iar Andrei Ardereanu – medalie de argint la mini-suliță, el plasându-se pe locul 5 la 400 m. Asta în timp ce Sergiu Stamatoiu a câștigat medalie de aur la 800 de metri, iar Ana-Maria Chițoran a luat medalie de aur la mini-suliță. Toți sunt antrenați de Letiția Stroia, profesorul pe care îl au în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj.
Reprezentanți ai acestei instituții, colegi ai fetelor și băieților cu nevoi speciale, dar și polițiști și jandarmi au venit și i-au așteptat în gară pe cei care au făcut istorie pentru Gorj, județul neavând până acum vreun reprezentant care să obțină astfel de medalii la asemenea competiții internaționale. Pentru fetele campioane primirea din gară a fost neașteptată, acestea izbucnind în lacrimi. Pentru Ana Maria Chițoran a fost singura modalitate de a-și exprima emoțiile și bucuria, ea neputând vorbi. În schimb, Gabriela Mertescu a transmis câteva gânduri, la cald, despre cum a fost competiția din capitala Germaniei. „Este o experiență pe care nu o voi uita vreodată. Nu a fost deloc ușor, a fost o cursă destul de grea. A trebuit să alergăm 200 de metri, iar apoi să aruncăm cu sulița”, a spus campioana.
Profesoara tuturor, Letiția Stroia, a fost cea care a putut să și glumească și să și povestească experiența de la Berlin, precum și probele pe care le-au avut de înfruntat elevii săi. „Este o experiență unică, pe care nu o poți descrie în cuvinte. Trebuie să o trăiești ca să simți ce am simțit noi în aceste zile. A fost minunat și suntem extrem de bucuroși că suntem campioni mondiali Special Olympics. Au fost copii cu dizabilități din 190 de țări din toată lumea. Pentru Târgu Jiu este o premieră, clar, nu am mai avut pe nimeni niciodată câștigător la o asemenea competiție. Probele au fost ca la o olimpiadă normală. Au fost 26 de sporturi, de discipline, pentru reprezentanții din cele 1900 de țări participante. Copii au avut probe de alergare pe 200 și 400 de metri, alții pe 800, precum și aruncarea minisuliței”, a povestit Letiția Stroia. Unul dintre elevii săi, Sergiu Stamatoiu, a revenit și el acasă cu medalie de aur. „ A fost o experiență unică și mă bucur că am câștigat. Eu am concurat la 800 de metri și le urez succes tuturor celor care vor mai participa la astfel de competiții. A fost foarte greu, dar am învins”, a spus sportivul.
Directorul adjunct al DGASPC Gorj, Lucian Zălog, a fost cel care i-a primit oficial pe copii ce au reprezentat instituția la această competiție de cel mai înalt nivel posibil, victoriile obținute la Berlin făcându-I mândri și fericiți pe toți cei de la Târgu Jiu. „Aveam așteptări de la acești copii, dar, sincer, nu atât de mari. Să obții locul 1 spune multe. În astfel de momente nu avem decât să le mulțumim tuturor și să le dorim succes în continuare. Le dorim succes din tot sufletul. DGASPC Gorj a sprijinit mereu performanța și va sprijini în continuare”, a transmis oficialul instituției. În total, reprezentativa României a revenit acasă de la Berlin cu 18 medalii de aur, 18 de argint și 7 de bronz. Sportivii noștri au reușit să se impună nu doar la probele câștigate de gorjeni, ci și la gimnastică artistică, patinaj role, atletism, înot, judo și multe alte probe. Delegația română a avut 47 de membri, costurile cu deplasarea acestora fiind susținute de Comitetul Național Paralimpic.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here