Campanie pentru reciclare selectivă – Trei licee vor fi dotate cu eurocontainere

352
Începând de ieri, societatea Polaris, alături de Poliţia Comunitară şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj, a demarat o campanie de informare a elevilor din municipiul Târgu-Jiu despre importanţa colectării selective, dar şi despre cum putem avea un oraş mai curat.

Până în prezent, s-au încheiat contracte de colaborare cu Liceele nr. 1, nr. 4 şi nr. 5. Acestea vor fi dotate cu euro-containere de plastic de 1, 1 metri cubi, speciali pentru hârtie şi pet-uri. „Elevilor li se vor ţine cursuri în care li se va explica ce înseamnă colectarea selectivă, normele impuse de Uniunea Europeană, precum şi modalităţi prin care se poate realiza colectarea selectivă. În acelaşi timp vom încerca să le explicăm elevilor că deşeurile nu trebuie aruncate la întâmplare, ci în containerul în care le e locul”, a declarat Luis Popa, director al Polaris Târgu-Jiu.

Totodată, campania doreşte să-i facă pe tineri să înţeleagă că ideea despre reciclare se poate schimba numai dacă oamenii se unesc pentru o cauză comună: colectarea selectivă a deşeurilor şi revalorificarea lor trebuie să fie o prioritate pentru fiecare dintre noi. Acest proiect mai propune şi organizarea periodică de acţiuni de ecologizare a zonelor în care primăvara şi vara oamenii ies la picnic, precum şi promovarea unei atitudini responsabile faţă de mediu în rândul locuitorilor municipiului Târgu-Jiu prin distribuţia de materiale informative.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here