Campanie antifumat la Şcoala „Sfântul Nicolae”

405

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Gorj, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Gorj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj, Direcţia de Sănătate Publică Gorj, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj şi Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie – Filiala Oltenia, a lansat pe 7 mai 2013 a doua ediţie a campaniei antifumat „Mai puţin tutun, mai multă viaţă!”. Activităţile se vor desfăşura în şcolile şi liceele din judeţul Gorj şi marchează ZIUA MONDIALĂ FĂRĂ TUTUN, celebrată în fiecare an pe data de 31 mai.

În perioada 7 – 30 mai 2013, Şcoala Gimnazială “Sfântul Nicolae” se desfăşoară campania antifumat “Mai puţin tutun, mai multă viaţă!” sub sloganul “O ţigară fumată, o viaţă schimbată!”. Scopul campaniei este de a sensibiliza şi conştientiza elevii cu privire la efectele dăunătoare ale consumului de tutun. În viziunea elevilor din clasele V-VIII, a cadrelor didactice care îi coordonează şi a părinţilor implicaţi voluntar, se desfăşoară activităţi precum realizarea de afişe, postere, un imn antifumat, reportaj cu elevii din şcoală, mesaje în vers antifumat, mesaje în limba engleză şi în limba franceză, pliante, realizarea unei scenete şi prezentarea în cadrul unei expoziţii a materialelor create, care sunt menite să prevină consumul de tutun în rândul elevilor din şcoala noastră. Astfel, elevii, împreună cu profesorii şi părinţii şi-au propus să realizeze o campanie creativă, originală, cu impact asupra comunităţii locale.
La activităţile campaniei vor participa reprezentanţi ai instituţiilor semnatare ale Acordului de parteneriat încheiat între C.J.R.A.E Gorj şi aceste instituţii.

Campanie desfăşurată în toate clasele
Campania “Mai puţin tutun, mai multă viaţă!” se desfăşoară la nivelul fiecărei clase, iar pe 23 mai toate clasele implicate vor participa la acţiunea “Mesajul nostru antitutun” în cadrul căreia vor fi expuse toate lucrările realizate în cadrul campaniei.
În ziua de 30 mai 2013, Şcoala Gimnazială “Sfântul Nicolae” va încheia campania “Mai puţin tutun, mai multă viaţă!” prin participarea la concursul interşcolar organizat de C.J.R.A.E. Gorj la Muzeul Judeţean de Istorie “Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu, la ora 10:00, unde fiecare unitate de învăţământ va prezenta, într-un mod propriu, activităţile realizate. Conform experţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în fiecare an se înregistrează aproximativ 3,5 milioane de decese provocate de fumat şi la fiecare 24 de ore mor aproximativ 100 de fumători. Consumul de tutun este a doua cauză a mortalităţii în lume şi în Europa.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here