Joi, campania ”Dăruiește și primești”, inițiată de cotidianul ”Gorjeanul”, a ajuns în comuna Roșia de Amaradia. Grație ajutorului oferit de Carrefour Târgu-Jiu, care s-a alăturat campaniei, zeci de copii din mai multe familii au primit, cu câteva zile în avans, vizita Iepurașului de Paște, care le-a adus jucării și dulciuri.
Cei mici au fost încântați de jucăriile primite, mai ales atunci când s-a întâmplat ca Iepurașul să ghicească ce anume își doreau. Fie că aveau doar câteva luni, fie că aveau 14 ani, fiecare copil a primit una dintre jucăriile donate de cei care au trecut pe la secretariatul redacției cotidianului ”Gorjeanul” sau de Carrefour Târgu-Jiu, care a ținut să se alăture campaniei ”Dăruiește și primești” pentru a aduce zâmbete pe chipurile copiilor. Printre cei care au primit dulciuri și jucării s-au numărat și copiii din familia Ionescu, cinci frați cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani. Cum niciunul dintre părinți nu are un loc de muncă, familia se descurcă destul de greu, așa că vizita caravanei Gorjeanul a fost primită cu bucurie. În total, caravana Gorjeanul a reușit joi, să aducă zâmbete în peste 20 de gospodării din comuna Roșia de Amaradia. ”Aș vrea să mulțumesc pentru această acțiune ziarului ”Gorjeanul”. E minunat că ați reușit să aduceți fericire și bucurie la un număr de peste 20 de copii care provin din familii fără posibilități, Roșia de Amaradia fiind o localitate greu încercată de alunecările de teren, dar și de faptul că unitatea minieră a fost închisă și oamenii au rămas fără locuri de muncă. De la zi la zi, avem tot mai multe solicitări de acordare de ajutor social”, a declarat Liviu Cotojman, primarul comunei Roșia de Amaradia. Astăzi, campania ”Dăruiește și primești” va ajunge la Peștișani.
Roxana Lupu