Campania “Copilărie fără delincvenţă” a ajuns la final

456

Campania “Copilărie fără delincvenţă”, iniţiată de către Inspectoratul General al Poliţiei Române – Institutul Pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei, din cadrul Ministerului Muncii şi derulată în zeci de unităţi de învăţământ din ţară, printre care şi o şcoală din Târgu-Jiu, a ajuns la final. La sfârşitul campaniei, elevii târgujieni care s-au implicat au fost premiaţi cu diplome şi rechizite.

Scopul principal al campaniei l-a constituit creşterea gradului de informare al minorilor sub 14 ani, părinţilor, cadrelor didactice şi cetăţenilor cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile, precum şi conştientizarea părinţilor despre obligaţiile privind îndrumarea şi educaţia copiilor în mediul familial. Pentru implementarea acestui proiect, la nivelul municipiului Târgu-Jiu a fost selecţionată Şcoala Gimnazială “Voievod Litovoi”, fiind organizate şi desfăşurate activităţi preventiv – educative în care au fost implicaţi, deopotrivă, elevi, cadre didactice, părinţi, reprezentantul etniei rome, alături de poliţişti şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj şi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. De asemenea, la nivelul unităţii de învăţământ a fost constituit “Consiliul de prevenire a delincvenţei juvenile”, format din 10 elevi din clasele V – VIII.

Întâlniri cu elevii, părinţii şi cadrele didactice
Pe parcursul derulării proiectului, poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţiştii din cadrul S.I.C. şi reprezentanţii D.G.A.S.P.C. Gorj, au organizat activităţi de informare cu elevii din casele V – VIII şi cadrele didactice, pe linia prevenirii delincvenţei juvenile şi victimizarea minorului, a absenteismului şi a abandonului şcolar, fiind prezentate materiale tematice şi audio – video pe videoproiector, privind răspunderea penală a minorului, pericolele reţelelor de socializare, traficul de persoane, importanţa frecventării cursurilor învăţământului obligatoriu de zece ani, urmate de distribuire de pliante cu informații și recomandări şi dezbateri pe aceste teme, pentru conştientizarea acestora în vederea diminuării riscului victimal, prevenirea implicării elevilor în comiterea de fapte antisociale, prevenirea absenteismului şi abandonului şcolar. De asemenea, au fost organizate întâlniri în comunitatea romă din Cartierele Meteor şi Luncilor, împreună cu reprezentanţii D.G.A.S.P.C. Gorj, reprezentanţii Şcolii Gimnaziale “Voievod Litovoi”, reprezentantul etniei rome, fiind purtate discuţii cu membrii comunităţii pe linia prevenirii delincvenţei juvenile şi victimizarea minorului, prevenirea absenteismului şi abandonului şcolar, pentru conştientizarea părinţilor privind îndrumarea şi educaţia minorilor pentru frecventarea cursurilor învăţământului obligatoriu de zece ani, în vederea diminuării riscului victimal şi pentru a avea o şansă de integrare pe piaţa muncii. Pentru dezvoltarea spiritului de echipă şi de competiţie, prevenirea delincvenţei juvenile, prevenirea absenteismului şi abandonului şcolar, cu ocazia Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie, Sărbătorile de Iarnă, Ziua Internaţională a Femeii – 8 Martie, au fost organizate activităţi cultural – educative (pictură – desen, teatru, muzică, dans, sport), activităţi propuse de poliţişti pentru elevi ca alternative de petrecere a timpului liber, în care au fost implicaţi aproximativ 480 de elevi şi cadre didactice.

foto 009Absenteismul, în scădere
În urma derulării acestor activităţi, s-a înregistrat o scădere a numărului de absenţe. “S-a reuşit diminuarea absenteismului, lucru îmbucurător. Se ştie foarte bine faptul că, absenteismul este o cauză generatoare de delincvenţă juvenilă. Atunci când nu au alte preocupări, elevii comit atât fapte de natură penală, cât şi fapte de natură contravenţională. Deşi, campania a ajuns la final, această activitate de prevenire a delincvenţei juvenile va continua în cadrul tuturor unităţilor de învăţământ de pe raza judeţului Gorj”, a precizat Cornel Ionete, şeful Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Gorj.

Diplome de participare şi rechizite pentru elevi
La final de campanie, membrii “Consiliului elevilor pentru prevenirea delincvenţei juvenile” şi copiii câştigători la concursurile organizate în cadrul campaniei, au fost premiaţi cu diplome, materiale promoţionale şi de birotică, asigurate de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, pentru activitatea desfăşurată, rezultatele obţinute şi pentru continuarea activităţilor preventive la nivelul şcolii, în cadrul unei festivităţi ce s-a desfăşurat la Muzeul Judeţean Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here