Campania “Vacanţă în siguranţă”, la final

373

Campania „Vacanţă în siguranţă”, al cărui principal scop a fost acela de a creşte gradul de informare a elevilor din clasele I-VIII, pentru reducerea riscului de victimizare şi de implicare în activităţi infracţionale pe perioada vacanţei de vară, a ajuns la final. Pe parcursul a două săptămâni, poliţiştii gorjeni au desfăşurat activităţi informativ-preventive, atât în cadrul unităţilor de învăţământ, cu ocazia organizării de întâlniri cu elevii, cât şi în locurile publice.

Apropierea vacanţei de vară este un prilej pentru toţi poliţiştii să fie alături de elevi, în vederea prezentării şi implementării unor conduite civice prin adoptarea de măsuri preventive specifice. În acest sens, în perioada 18 – 29 iunie, s-a derulat la nivel naţional campania „Vacanţă în siguranţă”. Scopul acesteia a fost creşterea gradului de informare a elevilor din clasele I-VIII, pentru reducerea riscului de victimizare şi de implicare în activităţi infracţionale pe perioada vacanţei de vară. „Încadrându-se în obiectivele campaniei, în perioada 18 -29 iunie,, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, împreună cu cei ai structurilor de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale de la nivel teritorial şi judeţean, au desfăşurat până la finele săptămânii trecute, activităţi informativ-preventive, atât în cadrul unităţilor de învăţământ, cu ocazia organizării de întâlniri cu elevii, cât şi în locurile publice”, a precizat Romina Dochian, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Potrivit acesteia, în cadrul acestor întâlniri, elevii au fost informaţi despre implicaţiile consumului de substanţe etnobotanice, droguri, alcool, tutun, punându-se un accent deosebit pe cauzele şi efectele lor negative, respectarea normelor şi regulilor în societate, ce pot conduce la reducerea criminalităţii. De asemenea, printre temele de interes s-au numărat dispariţiile de minori, delincvenţa juvenilă, circulaţia în siguranţă, autoprotecţia în diverse situaţii, precum şi siguranţa pe internet.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here