
Acesta a menţionat faptul că pentru montarea acestor camere a fost alocată de la bugetul local suma de 50.000 lei, iar decizia asupra proiectului a fost aprobată în unanimitate în şedinţa de Consiliu Local. „Proiectul este unul util, aşa ştim cine iese sau intră în localitatea noastră”, a completat Cîmpeanu. Până la începerea montării sistemului video, în fiecare sat s-au organizat şedinţe cu locuitorii, care, conform spuselor edilului, „n-au avut nimic de obiectat şi chiar sunt mulţumiţi, simţindu-se liniştiţi atunci când merg pe stradă”.
Serverul sistemului video a fost montat la Primăria Runcu, iar informaţiile vor fi stocate non-stop, timp de 30 de zile, iar la sfârşitul acestei perioade vor fi vizionate şi şterse, dar doar cu condiţia să nu fi fost înregistrat nici un fenomen infracţional.
Izabella Molnar