Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa – Dumnezeu ne mântuieşte, dacă împlinim poruncile Lui, şi ne va da toate, împreună cu Fiul pe Care L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!

1159

În Duminica a 12-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 15, 1-11; Ev. Matei 19, 16-26 (Tânărul bogat), în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, Sfânta Evanghelie ne înfăţişează exemplul unui tânăr bogat care L-a întrebat pe Mântuitorul Iisus Hristos, ce să facă pentru a moşteni viaţa veşnică, iar, Domnul i-a răspuns că trebuie să păzească poruncile, după care Mântuitorul aminteşte câteva dintre cele 10 porunci, date de către Dumnezeu prin Moise, dar, cum tânărul bogat le păzea pe acestea, voia chiar mai mult, adică, voia să fie desăvârşit, deci, cu alte cuvinte, voia să facă mai mult decât îi ofereau legile Vechiului Testament. Constatăm, aşadar, că Legea Veche nu mai era mulţumitoare în vremea întrupării Fiului lui Dumnezeu şi se resimţea nevoia de mai mult, nevoia iubirii desăvârşite, până la jertfă, a dărniciei totale. De fapt, Pericopa Evanghelică a Duminicii acesteia conține un episod cu un puternic impact emoțional şi duhovnicesc, fiindcă, imediat, după ce îi dă tânărului o serie de sfaturi cu o anumită relevanță practică, Mântuitorul vorbește despre copii și arată că Împărăția este a unora ca ei, deci, în felul acesta ne îndeamnă să ne asemănăm lor în unele aspecte precum curăția sufletului, sinceritatea și spontaneitatea în mărturisirea credinței. În continuare, ca o expresie a dialogului dintre Dumnezeu şi om, se realizează trecerea către o altă categorie de vârstă, de la copii spre tineri, iar, tânărul din parabolă este tocmai un exponent al tagmei tinerilor, mai ales al tinerilor bogaţi şi bine asiguraţi de către părinţii lor, pentru că e greu de crezut că un tânăr la o asemenea vârstă putea ajunge bogat numai prin munca lui proprie, numai dacă ar fi vorba despre un geniu al tehnologiei moderne! Aşadar, conținutul Evangheliei din Duminica a 12-a după Rusalii lămurește atitudinea Mântuitorului Hristos față de bogați și bogăție, când acest june evlavios și înstărit vine la Hristos, rugându-L să-i lămurească o dilemă existențială: ce trebuie să facă pentru ca să moștenească viața veșnică? În felul acesta, deducem faptul că omul nu este doar o ființă biologică, ci și una teologică. Pentru că tânărul bogat avea de toate care ar fi putut să-l mulțumească: bani, putere, vigoarea vieții, pentru că mulţi râvnim la ele și credem că ne-ar aduce fericirea, dar pe tânărul nostru, se vede că nu-l satisfăceau doar bogăţiile materiale! Simţea că îi mai lipsea ceva, doar că acel ceva era esențialul: certitudinea veșniciei fericirii! Deci, un tânăr serios, responsabil şi respectabil, preocupat de viața de aici, însă, îndeosebi de cea de dincolo, conștient de vremelnicia bunurilor pământeşti. De aceea nu s-a lăsat furat de mirajul prosperității materiale, căutând adevărata fericire și avuție în Raiul ceresc, mai ales că nu îl încânta siguranța conferită de bani și demnități lumești, aşa cum se amăgesc mulţi oameni în zilele noastre, ci îl preocupa viitorul său veşnic! Desigur, fiind impresionat de aspirațiile tânărului, Mântuitorul îi amintește poruncile pe care trebuie să le împlinească şi dialogul dintre Dumnezeu şi om devine mult mai interesant, când interlocutorul Domnului confirmă că pe toate le-a păstrat, le-a respectat de când se știe. Dar, cunoscându-i inima și taina vieții, Hristos Domnul şi Atoateştiutorul completează imediat: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21). Însă, auzind îndemnul categoric al Învățătorului, bogatul s-a întristat, mai ales că strânsese multe averi, venindu-i greu să se dezlipească de ele. De fapt, pe el îl preocupa veșnicia, dar nu se putea dezlipi de cele materiale, mai ales că în interiorul lui se ducea o luptă când conștientiza faptul că adevărata bogăție pentru om o reprezintă urmarea lui Dumnezeu! Din păcate, bunurile lumeşti îi țineau sufletul încătușat, de aceea, tânărul a plecat întristat, iar Domnul, cu îngăduinţa Sa, nu a insistat, respectându-i libertatea de alegere a tânărului, dar și dificultatea dilemei sale personale. Evanghelia nu ne spune, ce s-a întâmplat cu acel tânăr, dar sentința rostită de către Mântuitorul Hristos ne rămâne înfricoșătoare când spune: „Cât de greu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au averi”! (sic!!??). Şi totuşi, o nădejde se naşte din cuvintele pilduitoare ale Domnului, ca răspuns la întrebarea celor de față: «Dar, Doamne, atunci cine se poate mântui?», după care Domnul conchide: „La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă” (Matei 19, 26). Tânărul bogat şi evlavios, dar, se pare, zgârcit, a plecat contrariat, deoarece Iisus Hristos nu-i lămurise dilema, ci îi problematizase și mai mult condiţia existențială! În fine, tradiția spune că tânărul, după un an de frământări și răstigniri ale lăcomiei și egoismului, s-a schimbat, împărţind averile și urmându-L pe Hristos, chiar devenind unul dintre cei 70 de ucenici ai Domnului. După Sfinții Părinți, acesta nu era chiar un adolescent, ci un bărbat în puterea vârstei, care izbutise să-și facă un rost în viață, să acceadă într-o funcție, să-și agonisească avere, cu o situaţie înfloritoare! Să reţinem faptul că Domnul Hristos l-a privit cu dragoste, pentru că i-a plăcut întrebarea adresată de el privitoare la viaţa veşnică, de vreme ce a fost întrebată Viața despre viață, Mântuitorul despre mântuire, Învățătorul despre cea mai importantă învățătură a Sa, Adevărul despre adevărata cale către Cer, Desăvârșirea despre desăvârșire, ceea ce înseamnă, de fapt, că Dumnezeu ne mântuieşte, dacă împlinim poruncile Lui, şi ne va da toate, împreună cu Fiul pe Care L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!

«Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?»
Aşadar, nu numai în Duminica a 12-a după Rusalii, ci, ori de câte ori recitim acest episod, poate că retrăim regretul că tânărul bogat n-a mers entuziast de la început şi n-a renunţat imediat la bruma de avere, trecătoare prin sinea ei, şi în felul acesta să-L fi urmat pe Iisus, aşa cum au făcut, de pildă, Sfinţii Apostoli şi alţii care le-au luat exemplul. Numai că şi de această dată, nu trebuie să privim lucrurile dinafară, ci, trebuie să vedem dacă nu cumva ne asemănăm cu tânărul din Evanghelie, fiindcă mulţi dintre noi, nu avem multe avuţii ca el. Dar, textul Evanghelic nu trebuie înţeles numai în literă, pentru că, într-adevăr, mulţi nu avem multe bogăţii, unii fiind, poate, chiar săraci, dar, nu într-atât cât să nu avem cu ce milui cumva pe cei de aproape sau mai de departe. Iată, aşadar, întrebarea «cheie»: «Ce să fac»? dar, întrucât noi dorim să facem o legătură între Evanghelia Duminicii acesteia şi viaţa obişnuită, mirenească, adică a celor ce trăiesc în lume, nu în viaţa monahală, să spunem că trebuie să evocăm întâiul sfat dat de către Domnul Iisus tânărului bogat: „De vrei să intri în viaţă păzeşte poruncile!”. Mai întâi, să vedem dacă ştim care sunt cele zece porunci, pe care le găsim în Sfânta Scriptură, în Vechiul Testament, la cartea Ieşirii, capit. 20 şi în cărţile de rugăciuni. Aşadar, să mai conştientizăm faptul că mântuirea nu constă doar în cunoaştere, ci în împlinire, iar, apoi, aceste legi sunt orientative, nu cuprind toate detaliile vieţii, pentru că multe fapte le facem din conştiinţă, ascultând şi glasul lui Dumnezeu din om, care ne spune despre un anumit lucru, dacă e bun sau e rău! Să precizăm că şi etica romană, păgână, spunea: «Quod non vetat lex, hoc vetat fieri pudor» (ceea ce nu interzice legea, interzice pudoarea – Seneca, «Troades»), iar, o problemă care s-ar putea pune este dacă nu cumva poruncile ar afecta libertatea noastră de manifestare, iar, răspunsul este categoric «NU», pentru că libertăţile noastre nu trebuie văzute ca un instrument coercitiv, ci, doar ca nişte căi oferite în sprijinul vieţuirii morale, pentru că întotdeauna, Dumnezeu ne mântuieşte, dacă împlinim poruncile Lui, şi ne va da toate, împreună cu Fiul pe Care L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!

,,Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi”!
Aşadar, atunci când tânărul bogat Îl întreabă pe Mântuitorul Hristos: «Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?», în loc să primească un răspuns mai scurt și direct, e aparent dojenit, căci, prin faptul că-l întreabă de ce este numit bun și corelează acest aspect cu divinitatea, Hristos Domnul Își mărturisește apartenența la aceasta şi îl trimite pe tânăr la porunci. Iar, întrucât tânărul insistă să afle care ar fi acestea, îi sunt prezentate succint: „Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, după care tânărul dă senzația, cel puțin aparent, că și-ar dori ceva mai mult, că nu e un autosuficient și are țeluri mai înalte. Atunci, Domnul îi cere, cu alte cuvinte, să I se dedice întrutotul, să treacă de la ipostaza de rob al lui Dumnezeu la cea de fiu, răspunsul venind să sfârșească ex-abrupto conversația, nu doar din rațiuni practice. O relatare paralelă subliniază faptul că Mântuitorul rămâne întristat, întrucât îl îndrăgise pe tânăr, iar, concluzia discuției e una destul de grea, pentru că vine să exprime tristețea lui Dumnezeu, care este una mult mai apăsătoare decât a omului, când spune: „Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăţia Cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu”, mai ales că problema nu o reprezintă bogăția, ci întrebuințarea ei nefirească. În ipostaza tânărului bogat care pleacă întristat din fața lui Dumnezeu ne regăsim adeseori, când avem o dilemă, fiindcă posedăm, cel puțin aparent, căci în realitate suntem noi în ipostaza posedaților, o formă sau alta de bogăție care ne înrobeşte sufletul! Poate fi una materială sau pur și simplu o excrescență a eului nostru subiectiv, iar, alteori suntem triști că Învățătorul nu ne laudă destul, spre a ne da prilejul de a cădea în autosuficiență şi chiar în mândrie deşartă. Cam acest lucru l-ar fi așteptat și tânărul din Evanghelie, pentru că sunt şi situații când ne pierdem încrederea în mila Sa și uităm de pedagogia Pericopei Evanghelice, mai ales că întotdeauna suntem chemați a ne lăsa copleșiți de prezența binefăcătoare a lui Dumnezeu ca să-L avem în sufletul nostru, iar, apoi, toate celelalte se vor putea rândui, mai ales că Dumnezeu ne mântuieşte, dacă împlinim poruncile Lui, şi ne va da toate, împreună cu Fiul pe Care L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here