Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu iubeşte toate oile pierdute ale casei lui Israel şi Se arată înduioşat de bunătatea acestui ofiţer roman faţă de sluga sa, pe care o consideră ca pe un fiu!

556

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
În Duminica a 4-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic); Ap. Romani 6, 18-23; al Sf. Părinţi: Tit 3, 8-15; Ev. Matei 8, 5-13; (Vindecarea slugii sutaşului); a Sf. Părinţi: Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui Iisus), în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, cap. 8, vers. 5-13, în care se relatează despre vindecarea slugii sutaşului şi este denunţată necredinţa iudeilor în comparaţle cu credinţa păgânilor, care vor sta la masă în Împărăţia lui Dumnezeu, dar ne mai arată, cu deosebire, ceea ce înseamnă importanţa rugăciunii pentru alţii, mai ales când oamenii sunt atât de bolnavi, încât nici nu mai pot să se deplaseze şi nici nu mai pot exprima suferinţa lor grea şi copleşitoare. În acest fel, şi noi vom înţelege că, prin credinţă, omul Îl recunoaşte pe Iisus Hristos ca fiind Fiul veşnic al Lui Dumnezeu şi Însuşi Dumnezeu Cel Adevărat, Care S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. Întotdeauna, rugăciunea însoţeşte credinţa, şi prin ea omul cere ajutorul Lui Dumnezeu, ca să primească de la El eliberarea de patimi, curăţirea de păcate, vindecarea de boli şi izbăvirea din necazuri. Prin rugăciune, omul îşi deschide sufletul şi întreaga lui fiinţă lucrării harului lui Dumnezeu, Cel Care a creat prin suflet viaţa şi alcătuirea trupului, când Îşi comunică puterea întăritoare a sufletului, iar, prin acesta, puterea de refacere a trupului prin dumnezeiasca rugăciune, fiindcă Dumnezeu iubeşte toate oile pierdute ale casei lui Israel şi Se arată înduioşat de bunătatea acestui sutaş faţă de sluga sa, când o consideră ca pe un fiu!

«Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit». Şi Iisus i-a zis: ,,Voi veni şi-l voi vindeca”! (Matei 8,6).
În Duminica a 4-a după Rusalii, aflăm că Pericopa Evanghelică ne relatează că într-o zi, pe când Mântuitorul Hristos intra în Capernaum, L-a întâmpinat un ofiţer roman sutaş, precum îl numeşte Evanghelia, când acesta I-a zis: «Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit». Şi Iisus i-a zis: ,,Voi veni şi-l voi vindeca!” (Matei 8,6). Cu acest prilej, sutaşul roman L-a uimit pe Hristos, cu un răspuns cât se poate de impresionant: «Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun unuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face». Şi văzând Domnul logica aceasta simplă, S-a întors către ceilalţi şi le-a zis: ,,Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă” (Matei 8,8-10). Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela! Încă de la început, să spunem că două lucruri de seamă pentru viaţa noastră creştină avem de învăţat din Evanghelia după Matei, dar mai ales din înţelepciunea sutaşului din Capernaum, şi anume: credinţa şi dragostea. Credinţa puternică în dumnezeirea Lui Iisus şi dragostea fierbinte faţă de omul aflat în suferinţă, de a cărui însănătoşire se îngrijeşte întocmai ca şi pentru un frate al său. Între noi fie spus, ceea ce ne impresionează la sutaş, în primul rând, este rugăciunea pentru sluga sa! Oare câţi dintre noi putem pretinde că ne rugăm cu aceeaşi dăruire, nu pentru aproapele, ci pentru cei din familia noastră? În schimb, sutaşul s-a rugat, nu pentru unul dintre aceştia, ci pentru slujitorul lui, deci putem vedea cât este de impresionantă credinţa atât de puternică a acestui păgân. E bine să învăţăm de la sutaşul roman, să ne rugăm pentru aproapele, pentru că este de folos şi primeşte Dumnezeu rugăciunea noastră din sfânta biserică, inclusiv pentru cei care nu vin cu noi la rugăciune. Pe lângă aceasta, să avem o credinţă, pe cât de simplă, pe atât de puternică, și să căutăm la smerenia omului pentru care ne rugăm! În această pildă, vedem împlinirea cuvintelor sfinte: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga” (Matei 6,33), deoarece sutaşul roman a dovedit multă credință și smerenie, iar slugii sale i-a dăruit și cerul și i-a adăugat și sănătatea lui. Înţeleptul sutaş s-a smerit în faţa Mântuitorului şi s-a arătat nevrednic să-L primească în casa sa. Să înțelegem un lucru important: de-ar avea cineva toate virtuţile din lume, aceste virtuţi, fără smerenie n-au nici o valoare! Întruchiparea sutaşului devine model pentru toţi cei care caută Împărăţia lui Dumnezeu, când iubirea de oameni, smerenia şi credinţa sunt pârghii ale vieţii noastre spirituale. Aşadar sutaşul roman a avut o credinţă curată în Dumnezeu, dar a avut chiar şi smerenie. El îşi simţea nevrednicia, dar, oare, noi cum ne-o simţim? Cum intrăm în biserică? Dacă te-ar chema cel mai mare dregător pământesc, regele sau preşedintele statului, cum te-ai duce şi cum ai sta? Cu frică şi cu cutremur! Şi ce este un demnitar pământesc în faţa Împăratului tuturor? De aceea, atunci când mergem la biserică, să spunem cu smerenie: Dumnezeul meu, eu, viermele, care am săvârşit atâtea păcate, cum să intru în biserica Ta, unde îngerii şi arhanghelii Te laudă în cântări? Şi atunci, când ne împărtăşim cu Preacuratele Taine, să ne întrebăm conştiinţa proprie: suntem vrednici să-L primim în noi pe Hristos? Poate că ne minunăm de sutaş pentru credinţa lui, ne minunăm de el pentru adânca lui smerenie, dar mai există şi un alt element minunat în viaţa lui, şi acesta este dragostea lui pentru cel aflat în suferinţă! Ştim că la Mântuitorul Hristos au venit mulţi oameni, cerând să fie tămăduit copilul lor sau vreun altul de-al lor. Dar sutaşul Îl roagă pe Hristos, nu pentru vreo rudă de-a lui, ci pentru un slujitor al său, un sclav, care în epoca aceea nu avea drepturi, nu era considerat om, însă Dumnezeu iubeşte toate oile pierdute ale casei lui Israel şi Se arată înduioşat de bunătatea acestui sutaş faţă de sluga sa, când o consideră ca pe un fiu!

„La nimeni din Israel n-am găsit atâta credinţă. Zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor” (Matei 8, 10-11).
Aşadar, pentru acest sclav, pentru o slugă a sa, pentru un subordonat s-a îngrijit sutaşul şi a venit la Hristos şi L-a rugat să-l tămăduiască! Iar, ca să nu uităm de Rugăciunea Lui Iisus, de la Sf. Ioan Evanghelistul citire, să spunem: «În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Și acum, preaslăvește-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Și toate ale Mele sunt ale Tale și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit niciunul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine și pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei». Desigur, într-o viziune mai largă şi mai cuprinzătoare, să mai reţinem faptul că sutaşul roman lasă la o parte inegalitatea socială a societăţii şi se smereşte pe sine înaintea tuturor semenilor săi, pentru că în smerenie te goleşti de sinele egoist şi făţarnic, făcând loc dezinteresat, în inimă, celui pe care îl primeşti cu multă iubire! Aceasta este iubirea pe care ne-o cere Hristos: să-l primeşti în suflet pe semenul tău, în mod dezinteresat, fără calcule şi fără pretenţii de recompense băneşti sau de altă natură, când auzi că se spune: ţi-am făcut cutare favor, îmi eşti dator, sau ţi-am făcut cutare lucru de folos, pentru că îţi eram dator, ceea ce înseamnă că prin poziţia înaltă a sutaşului nu mai poate fi vorba despre o astfel de îndatorare! Chiar dacă pare caraghios în faţa bogătanilor de teapa sa pentru atitudinea ce o manifestă, pentru că un servitor oricând putea fi înlocuit, sutaşul cu suflet bun doreşte cu insistenţă vindecarea slugii bolnave, căutându-L pe Mântuitorul Hristos. Apoi, Mântuitorul îi spune: „Venind îl voi vindeca!” (Matei 8, 7), dar sutaşul este conştient că numai micşorându-se pe sine sau smerindu-se cu evlavie se poate apropia de Dumnezeu, de Cel Care prin întreaga Sa viaţă ne-a învăţat că smerenia este singura cale spre mântuire. De aceea, în apropierea de Dumnezeu, oricât de bun şi drept ai fi, nu poţi să-I spui decât o simplă mărturisire: Doamne… nu sunt vrednic, nici în stare ca să intri sub acoperământul casei sufletului meu, pentru că este cu totul pustie! Interesant este şi faptul că în vreme ce iudeii nu-L recunoşteau pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu sau Mesia, nu aceeaşi este atitudinea sutaşului, deoarece mai întâi zidise sinagoga din Capernaum, iar acum îl recunoaşte pe Mântuitorul ca Dumnezeu adevărat. Mai mult chiar, Mântuitorul Însuşi este uimit de credinţa sutaşului, spunând: „La nimeni din Israel n-am găsit atâta credinţă. Zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor” (Matei 8, 10-11). Aceasta este o afirmaţie a Mântuitorului Iisus Hristos, pe care n-o mai găsim faţă de nimeni altcineva în Evanghelie, fiindcă o credinţă adevărată se arată întotdeauna lucrătoare prin fapte de iubire. Aşadar, să luăm aminte la smerenia sutașului din Evanghelie, care se socotea nevrednic de a-L primi pe Iisus Domnul sub acoperișul casei sale, iar la Sfânta Împărtăşanie noi trebuie să vedem cu mult mai mult decât pâinea şi vinul! Credința noastră trebuie să ne convingă că este trupul și sângele Domnului, așa cum apostolii l-au văzut pe Iisus un om, dar l-au mărturisit ca pe un Dumnezeu! Să-I cerem Bunului nostru Mântuitor, să ne dea şi nouă credinţa sutaşului roman din Evanghelie, fiindcă Dumnezeu iubeşte toate oile pierdute ale casei lui Israel şi Se arată înduioşat de bunătatea acestui ofiţer roman faţă de sluga sa, pe care o consideră ca pe un fiu, iar Dumnezeu, Care a creat prin suflet viaţa şi alcătuirea trupului, Îşi comunică puterea întăritoare a sufletului, puterea de refacere a trupului prin rugăciune!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here