Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa – Dumnezeu e în Duhul Sfânt şi Duhul Sfânt e în Dumnezeu, adică, în Tatăl şi în Fiul, pentru că ipostasurile Sfintei Treimi se unesc, aşa cum este duhul omului în om!

940

(+) Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) în Duminica a 8-a după Paşti, numită şi Duminica «Cincizecimii» sau a «Pogorârii Sfântului Duh»,Toate ale Praznicului: Ap. Fapte 2, 1-11; Ev. Ioan 7, 37-53; 8,12, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă Română este sărbătorită cu mare cinste Persoana Sfântului Duh, iar, a doua zi după aceasta, avem Sărbătoarea «Sfintei Treimi» numită şi «Lunea Sfântului Duh», când credincioşii ortodocşi vor afla cu o credinţă smerită că în Duminica mare trăim sărbătoarea anuală a Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, lucru consemnat în «Faptele Apostolilor» (2, 1-4) unde se relatează despre acest eveniment foarte important din viaţa Bisericii dreptmăritoare. Pentru că în articolul al 8-lea din «Crezul» sau din «Simbolul Credinţei» se vorbeşte despre Duhul Sfânt: (cred) «și întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Care a grăit prin Prooroci», iar, prin cuvintele: «Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit», ni se arată că Sfântul Duh este întru totul egal cu Tatăl şi cu Fiul, fiindcă e veşnic şi Atotputernic, Atotştiutor, pretutindeni de faţă, cuvenindu-I-se aşadar aceeaşi închinare şi slavă ca şi Tatălui şi Fiului, dar, nu numai atât, deoarece cuvintele acestea nu arată numai că Duhului I se cuvine aceeaşi închinare şi cinste ca Tatălui şi Fiului, ci şi faptul că atunci când ne închinăm şi dăm slavă Tatălui şi Fiului, noi trebuie să ne închinăm şi să dăm slavă şi Sfântului Duh, căci e nedespărţit de Aceştia; fiind a treia persoană dumnezeiască a Sfintei Treimi. Aceasta înseamnă că Sfântul Duh este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, cum am văzut că este şi Fiul de o fiinţă cu Tatăl, deci, Sfântul Duh este în Tatăl şi în Fiul, precum şi Fiul este în Tatăl şi în Sfântul Duh, şi Tatăl, în Fiul şi în Sfântul Duh. Toţi trei au o singură fiinţă, voinţă, putere şi slavă, o singură Dumnezeire, arătată în trei ipostasuri, pentru că sunt un singur Dumnezeu în trei persoane, aşa cum soarele are disc, rază şi lumină, dar e un singur soare, pentru că dintotdeauna şi pentru veşnicie, Dumnezeu e în Duhul Sfânt şi Duhul Sfânt e în Dumnezeu, adică, în Tatăl şi în Fiul, fiindcă ipostasurile Sfintei Treimi se unesc, aşa cum este duhul omului în om!

,,Binecuvântat ești, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt și printr-înșii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire ție”!
Sărbătoarea «Rusaliilor» este cea mai veche sărbătoare creştină împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli, iar, despre ea vorbesc Sf. Apostol Pavel (1 Cor. 16, S) şi Sf. Ev. Luca (Fapte 20, 16), fiind consemnată şi în Constituţiile Apostolice, printre sărbătorile în care sclavii erau eliberaţi de muncile obişnuite casnice. Despre ea mai amintesc şi Sf. Irineu, precum şi Tertulian, Origen, canonul 43 al Sinodului din Elvira (c. 300), canonul 20 al Sinodului I Ecumenic prin care se opreşte îngenuncherea în ziua Rusaliilor, Sf. Epifanie şi alţii! Cei mai mari predicatori din secolele IV şi V au lăsat o serie de panegirice în cinstea acestei sărbători, iar în a doua jumătate a secolului al IV-lea, pelerina apuseană Egeria descrie modul deosebit în care era sărbătorită pe atunci la Ierusalim. Până către sfârşitul secolului IV şi începutul secolului V, «Cincizecimea» era o dublă sărbătoare: cea a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh, aşa cum o descrie, de altfel, încă din prima jumătate a secolului al IV-lea, Eusebiu al Cezareii. Se pare că Sărbătoarea aceasta a fost fixată, de pe la anul 400 înainte, în ziua a 40-a după Paşti, aşa cum este sărbătorită pânâ astăzi, «Cincizecimea» însemnând numai Sărbătoarea «Pogorârii Duhului Sfânt», care este istorisită de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca în «Faptele Apostolilor» (Fapte 2), mai ales că Sinaxarul din Lunea Rusaliilor este elocvent în acest sens, de aceea, îl redăm astfel: «În această zi, în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe Însuşi Preasfântul de viaţă Făcătorul şi întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o fiinţă şi de o slavă cu Tatăl şi cu Fiul», pentru ca noi să înţelegem că în ziua «Cincizecimii» S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc, peste Sfinţii Apostoli, în foişorul unde stăteau ei, şi s-a aşezat peste flecare dintre ei. Pentru cinstirea Sfântului Duh, dumnezeieştii Părinţi, care pe toate bine le-au întocmit, cu prilejul «Cincizecimii» au rânduit o sărbătoare deosebită în această zi a Rusaliilor. De altfel, Mântuitorul Iisus Hristos făgăduise înainte de patima Sa, venirea Sfântului Duh, zicând: ,,De folos este ca Eu să Mă duc; că de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni, şi voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor va trimite vouă: Duhul adevărului, Care din Tatăl purcede”!. Iar, după patimă, înainte de Înălţarea la cer, iarăşi a zis: ,,Iar voi să rămâneţi în Ierusalim, până când vă veţi îmbrăca cu putere de sus”, pentru că făgăduindu-le pe Mângâietorul, acum L-a trimis lor pe Acesta. Aşadar, pe când Ucenicii se găseau în foişor, în ziua «Cincizecimii», cam pe la ceasul al treilea din zi, s-a făcut pe neaşteptate tunet din cer, în aşa fel, încât a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim, din toată lumea; şi Duhul Sfânt S-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece Apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici; şi aceştia au început să grăiască în limbi străine, fiecare din Apostoli grăind limbile tuturor neamurilor. Astfel, nu numai cel de alt neam auzea pe Apostol grăind în limba sa proprie, ci şi Apostolul înţelegea şi grăia limba fiecărui neam. Din pricina aceasta, mulţimea socotea că sunt beţi, că neînţelegând cum fiecare Apostol poate grăi tuturor în limba fiecăruia, îl socotea pe acela beat. Alţii, însă, se mirau! Mulţimea, adunată la Ierusalim pentru praznic, era din toate părţile pământului: parţi, mezi şi elimiţi, care fuseseră robiţi puţin mai înainte, de Antioh. Deci, Duhul Sfânt a venit după ce au trecut zece zile de la Înălţare, iar nu îndată după Înălţare, spre a face pe Ucenici să-L aştepte cu şi mai multă înflăcărare. Tradiţia ne spune că în fiecare zi venea să se închine acelui Trup îndumnezeit al lui Hristos câte una din cetele îngerilor, iar, după împlinirea celor nouă zile, împăcarea fiind săvârşită prin Fiul, în a zecea zi a venit în lume şi Mângâietorul. În ceea ce priveşte Pogorârea Duhului după cincizeci de zile de la Paşti, aceasta ar fi în amintirea Legii Vechi; pentru că Israel a primit cele zece porunci după un timp de cincizeci de zile de la trecerea prin Marea Roşie, mai ales că acolo era un munte, aici un foişor; acolo s-a văzut foc, aici limbi de foc; iar în locul tunetului şi negurei din Sinai, aici s-a auzit un vuiet de vifor năpraznic.În felul acesta, Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de limbi de foc, ca să arate că este în legătură cu Cuvântul cel viu; sau pentru că Apostolii trebuiau să înveţe mulţimile şi să le aducă la Hristos şi prin mijlocirea Cuvântului. De aceea, S-a pogorât apoi, în chip de foc, ca să arate pe de o parte, că Dumnezeu este foc mistuitor, iar pe de alta, pentru nevoia de curăţire! Şi în cele din urmă, S-a împărţit în limbi, pentru haruri, şi precum odinioară a amestecat pe cei ce ştiau numai o limbă şi i-a împărţit în mai multe limbi, tot aşa şi acum, celor ce cunoşteau numai o limbă, le-a dat să cunoască multe limbi, ca să adune pe cei ce erau de diferite limbi, risipiţi în toate laturile lumii. Faptul acesta s-a petrecut într-o zi de sărbătoare, pentru a fi cât mai mulţi cei adunaţi şi ca prin ei vestea să se răspândească pretutindeni, pentru ca toţi cei ce se aflau acolo de Paşti şi văzuseră cele săvârşite atunci asupra lui Hristos, să aibă de ce să se minuneze, pentru că că Dumnezeu e în Duhul Sfânt şi Duhul Sfânt e în Dumnezeu, adică, în Tatăl şi în Fiul, pentru că ipostasurile Sfintei Treimi se unesc, aşa cum este duhul omului în om!

,,Iar voi să rămâneţi în Ierusalim, până când vă veţi îmbrăca cu putere de sus”!
Prin urmare, faptul s-a petrecut în ziua «Cincizecimii», fiindcă se cuvenea ca tot în timpul în care se dăduse Legea cea Veche, să se reverse şi harul Duhului, după cum şi Mântuitorul Hristos săvârşind un nou Paşte propriu, făcuse în loc de Paştile cel obişnuit, Paştile cel adevărat. În final, Duhul nu S-a aşezat pe buzele Apostolilor, ci pe capetele lor, căci capul duce mintea, fiind ocârmuitorul şi partea cea mai aleasă a trupului ce cuprinde în el mintea, de la care şi limba îşi trage graiul. Pe de altă parte, este ca şi cum Duhul Şi-ar lăsa glasul prin limbă, aşezându-Se asupra capetelor Apostolilor şi rânduindu-i astfel învăţători ai tuturor celor care trăiesc sub soare. Vuietul care a avut loc şi focul s-au întâmplat din cauză că ele au fost şi în Sinai, arătând prin aceasta, că şi atunci, ca şi acum, Duhul este Acelaşi, dând Legea şi orânduind toate cele ce sunt. În cele din urmă, mulţimea s-a tulburat de vuietul suflării de vânt şi de foc, fiindcă socotea că vine împlinirea tuturor celor prevestite de către Iisus, iudeilor, cu privire la nimicirea lor. Deci, se spune «ca de foc», pentru ca să nu cugete cineva despre Duhul Sfânt că ar fi avut vreo însuşire trupească, iar, Sf. Ap. Petru, sculându-se şi vorbind în mijlocul mulţimii, aducând mărturie cuvântului proorocului Ioil şi astfel, i-a înduplecat dintre ei, cu cuvântul, ca la trei mii, să vină la Hristos! Deci, «Cincizecimea» se numeşte astfel, pentru că se prăznuieşte la 50 de zile după Paşti. În Noul Testament, această zi aminteşte de venirea Duhului Sfânt peste Apostoli, Duh Care ne dă Legea duhovnicească, ne călăuzeşte spre tot Adevărul şi ne învaţă cele plăcute lui Dumnezeu. Astfel, «Cincizecimea» ne arată ieşirea din răutatea necredinţei şi reprezintă ziua întemeierii Bisericii în chip văzut. Sărbătoarea aceasta închipuia învierea noas¬tră cea din morţi; când, după ce corturile trupurilor noastre se vor strica, iarăşi se vor alcătui, şi ne vom îndulci de roadele ostenelilor noastre, prăznuind în corturile cele veşnice. Se cuvine să mai spunem că în ziua aceasta, săvârşindu-se Praznicul «Cincizecimii», Duhul Sfânt S-a coborât peste ucenicii Domnului. Şi fiindcă Sfinţii Părinţi au socotit să despartă praznicele pentru măreţia Preasfântului şi de viaţă făcătorului Duh, căci El este unul din Sfânta şi de viaţă începătoare Treime, iată că şi noi vorbim despre felul cum a venit Duhul Sfânt! Sărbătoarea «Pogorârii Duhului Sfânt» a fost numită în româneşte «Rusalii», de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morţilor, iar, creştinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta dinaintea Rusaliilor una din zilele de pomenire generală a morţilor. În unele zone ale ţării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori şi cu un colac deasupra pentru pomenirea morţilor, se împart farfurii frumos împodobite pentru vii. În tradiţia Bisericii Ortodoxe, în ziua imediat următoare marilor sărbători se comemorează persoanele care stau în legătură nemijlocită cu persoana sau evenimentul aflat în centrul respectivei sărbători, iar, întrucât persoanele «Sfintei Treimi», Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii PreaSfintei Treimi, deci, ca o concluzie, să spunem că tot ceea ce are Tatăl, Fiul are şi El, afară de nenaştere şi naştere, întrucât El purcede din Tatăl, pentru a conchide că Dumnezeu e în Duhul Sfânt şi Duhul Sfânt e în Dumnezeu, adică, în Tatăl şi în Fiul, pentru că ipostasurile Sfintei Treimi se unesc, aşa cum este duhul omului în om!
HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here