Calciul, important în sezonul rece

482

calciulÎn perioada sezonului rece, durerile de oase pot fi o corvoadă nu numai pentru persoanele care au probleme ale oaselor, cum este osteoporoza dar chiar şi pentru persoanele sănătoase. În acest sens, oamenii de ştiinţă au aflat cauzele, dar şi mai îmbucurător este faptul că au găsit remediul.

Deoarece calciul este componenta principală a oaselor, orice reducere a nivelului de calciu din organism duce, fără să vrem, la dureri osoase şi, la persoanele mai în vârstă sau predispuse la astfel de afecţiuni, chiar la osteoporoză.

Cum se manifestă hipocalcemia?

Hipocalcemia se datorează lipsei calciului din alimentaţia noastră zilnică, dar şi de anumite tratamente medicale. Într-o astfel de situaţie apar stări de genul: oboseală, ameţeală, furnicături în zona mâinilor, crampe musculare şi ritm cardiac neregulat. În perioada sezonului rece, o astfel de afecţiune se poate agrava, deoarece calciul este absorbit mai greu de către organism în mod natural, faţă de perioada verii. În anotimpul cald, organismul nostru îşi sintetizează singur vitamina D, datorită expunerii mai îndelungate la lumina naturală. În schimb, iarna, soarele apare mult mai puţin pe cer, şi astfel nivelul de vitamina D din organism scade şi el, ducând astfel la probleme precum dureri şi afecţiuni osoase. Dar ce legătură este între calciu şi vitamina D? Explicaţia este cât se poate de simplă: practic, vitamina D este importantă pentru asimilarea calciului. Ea favorizează absorbţia calciului în intestin şi transportul acestuia prin sânge.

Osteoporoza la femei

calciuÎn special după instalarea menopauzei, femeile riscă să aibă oasele mai fragile şi chiar atinse de osteoporoză, datorită insuficienţei calciului. De asemenea, nivelul redus de estrogeni blochează absorbţia optimă a calciului în organism şi, în acelaşi timp, duce la pierderea de masă osoasă. Din această cauză se recomandă combinarea suplimentelor de calciu cu tratamentele hormonale prescrise de medic, pentru ca absorbţia de calciu să se facă cât mai bine de organism. Femeile prezintă un risc mai mare, din cauza faptului ca au oasele mult mai fragile şi mai subţiri dar şi din cauza instalării menopauzei. Dar toate aceste probleme pot fi prevenite sau ţinute sub control dacă se menţine un stil de viaţă activ şi sănătos, cu multă mişcare, o alimentaţie bogată în nutrienţi esenţiali, prin administrarea de calciu şi vitamina D şi mai ales printr-o gândire pozitivă.

Surse de calciu

În timpul iernii, aşa cum am relatat mai sus, absorbţia de calciu este mai greoaie, este esenţial să includem în alimentaţie surse naturale de calciu şi, de asemenea, să nu uităm să luăm suplimentele de calciu prescrise de medicul de familie. Se ştie deja că sursele cele mai bogate de calciu sunt produsele lactate – brânzeturile (brânza topită, mozzarella, telemea) – şi sardinele. De asemenea, calciul se găseşte şi în diferite legume. Iată care sunt acestea: spanacul, varza, broccoli, tofu (brânza vegetală din soia), migdalele, citricele – grepfruit, portocale – şi seminţele de susan. Putem de asemenea ca în această perioadă să ne simţim bine gustând ceva plăcut şi delicios: smochinele uscate.

Căror persoane le sunt recomandate suplimentele de calciu?

Pe perioada rece suplimentele alimentare cu vitamina D3 şi calciu le sunt recomandate sugarilor, copiilor, tinerelor gravide şi femeilor care alăptează, până la persoanele predispuse la fracturi, femeile aflate la premenopauză şi menopauză sau persoanelor vârstnice. Conform medicilor, în general, pacienţilor de care am amintit le sunt necesare suplimente cu calciu şi vitamina D3 luate pe o perioadă de zece zile pe lună, în intervalul septembrie-aprilie, datorită procentului de vitamina D3 prezent în organism în această perioadă.

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here