Cabanierii din Rânca, protest în Piața Prefecturii

518

Aproximativ o sută de persoane care administrează cabane și pensiuni din Rânca au protestat, ieri, între orele 12.00 și 14.00, în Piața Prefecturii Gorj. Cabanierii care fac parte din Asociația “Corneșul Mare- Rânca” și-au exprimat nemulțumirea față de lipsa de inițiativă a autorităților locale și județene, privind punerea în funcțiune a lucrărilor de infrastructură, realizate din fonduri europene. Protestatarii au înaintat lista cu revendicări atât prefectului Gheorghe Paraschivu, cât și președintelui Consiliului Județean Gorj, Ciprian Florescu, și așteaptă ca autoritățile să găsească soluții pentru dezvoltarea activității turistice.

protest cabanieri (2)“Protestăm din cauza neajunsurilor, din cauza faptului că nu avem nimic în Rânca, nu funcționează nimic, nu avem asfalt pe străzi, nu avem canalizare funcțională, nu avem telescaune funcționabile, nici măcar un domeniu schiabil nu avem, cu toate că sunt programele aprobate din anul 2011. Suntem neglijați, atâtea înscrisuri avem depuse, atâtea deplasări s-au făcut, dar nimeni nu vrea să facă nimic, nici primăriile, nici Consiliul Județean Gorj, nici Instituția Prefectului”, a declarat Constantin Pănescu, președintele Asociației Corneșul Mare din Rânca.

protest cabanieri (3)“Vom merge la Ministerul Turismului”
Acesta a avertizat că, dacă în 30 de zile nu vor primi niciun răspuns de la autorități, cu toții vor merge la București. “Așteptăm o lună. În weekend îl invităm pe prefect la Rânca. O să-i dau eu o pereche de cizme ca să putem umbla pe străzi, să vedem atunci ce va spune, la fața locului. Dacă nu primim răspuns, atunci avem câteva surprize pentru București. Vom merge la Ministerul Turismului și apoi la Guvern”, a mai precizat Constantin Pănescu. Cabanierii sunt revoltați, în primul rând, de faptul că lucrările de infrastructură efectuate de autorități în zonă nu sunt puse în funcţiune. Deși lucrările la canalizare efectuate din bani europeni au fost finalizate, aceasta nu este folosită, întrucât reprezentanții primăriilor Baia de Fier și Novaci nu au ajuns la o înțelegere privind administrarea zonei.

protest cabanieri (4)“Protestăm pentru dezvoltarea zonei și pentru a se putea atrage locuri de muncă. Toată lumea preferă să ia bani din zonă, prin taxe și impozite, de la concesiuni, dar nu și să facă ceva concret. Transalpina, deși este finalizată în proporție de 90 la sută, s-a preferat să se închidă. S-a auzit chiar și în Polonia că este închisă, iar turiștii nu au mai mai venit. Canalizarea nu e dată în funcțiune. Tragedia cu copilul de patru ani ar fi putut fi evitată, dacă funcționa canalizarea. Nu este normal să avem o astfel de imagine negativă”, a spus Gabi Roșca, unul dintre cabanierii nemulțumiți.

protest cabanieri (5)Promisiuni de la autorități
În urma protestului, președintele Consiliului Județean Gorj, Ciprian Florescu, a declarat că o întâlnire cu primarii din cele două localități vizate și cu reprezentanți ai obștilor din zonă ar fi benefică pentru găsirea unor soluții. “Am discutat cu domnul prefect despre doleanțele pe care le au. Dintre problemele pe care le pun pe tapet cabanierii, majoritatea sunt cunoscute ca fiind cât se poate de reale, mă refer și la cele legate de infrastructură, probleme care sunt într-o situație destul de dificilă din cauza modului în care este administrată această zonă. Două UAT-uri, Baia de Fier și Novaci, împart teritoriile acestei zone, peste acestea vorbim de teritorii care se află în cadrul unor obști. Protestul acesta ar trebui să se transforme într-o unire a reprezentanților acestor entități și împreună să găsească soluții”, a declarat Ciprian Florescu, președintele CJ Gorj.

protest cabanieri (6)O delegație a cabanierilor s-a deplasat și în biroul prefectului Gheorghe Paraschivu, pentru a înainta lista revendicărilor. La protest au participat și cei care lucrează în cabanele de la Rânca. Decizia de a ieși în stradă a fost luată la o săptămâna după ce un copil de patru ani a căzut într-o fosă septică de lângă o cabană și a decedat.
Loredana Fîciu

1 COMENTARIU

  1. halal cabanieri,nenorocitii care isi bat joc de oameni gen familia ROSCA,interlopii de la CAR JIUL?
    astia sunt cabanieri?acolo isi spala banii obtinuti prin inselaciunile facute de executorul penal Rosca,
    sub atenta ocrotire a procurorilor si judecatorilor din Tg-Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here