Ca la noi, la nimeni – Cîțu&Asociații sufocă Aripa pro „Orban”?

1064
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Are pene, dar n-are aripi.” Lucian Blaga, Din Discobolul(1946)

Pe canicula asta, scandalul cu alegerile viitorului președinte al PNL riscă să dea în clocot. Mai ales după declarațiile actualului președinte în funcție, urmate de ale simpatizanților săi. Pur și simplu, Aripa „Orban” acuză ingerințele statului paralel și îl compară pe Iohannis cu Ceaușescu și Băsescu! Nu redăm în amănunt declarațiile lui Orban, nici pe cele ale lui Iohannis – trecut vreo patru luni prin PNL-ul care l-a uns președinte. Și unde s-ar întoarce ca președinte și, visează El presidente chiar prim ministru posibil din 2024, dacă-i ies jocurile ce le face cu marioneta Florin Cîțu!
Sigur că, în vremea aceasta, guvernarea e lăsată de izbeliște. O declarație precum a Preș. Klaus Werner Iohannis cum că „economia crește, iar pandemia e bine stăpânită” nu-i realistă și nu ține nici de foame și nici de cald. E o oarecare creștere a economiei, dar să te uiți în gura lui Cîțu, cum că în 2021 vom avea o creștere economică de 10% e de tot râsul. IMM-urile nu au fost cu nimic sprijinite și cei de acolo susțin că acel 10% e un vis halucinant și atâta tot. Dar ce nu spune omul când îl apucă beția puterii?!
Iar împrumuturile făcute de ministrul Finanțelor Publice din GuWernerul Meu Iohannis-Orban, la care se adaugă cele din perioada celui de-al doilea GuWernerul Meu Iohannis-Cîțu distrug viitorul României pentru vreo trei-patru generații de acum încolo! Datoria publică a României a depășit 50% din Produsul Intern Brut(PIB). De fapt, împrumuturile sunt singura strategie economică a GuWernerului Meu Iohannis-Cîțu! Nici cu vaccinările nu stăm bine, populația României ajungând la numai 25% de vaccinați. Și se spunea că la sfârșitul lunii august, cel târziu începutul lui septembrie rata vaccinării va fi de cel puțin 60-70%!
Și este vorba de vaccin cumpărat cu bani grei. Lumea nu se vaccinează întrucât nu are încredere în autorități, Iohannis ne aburește cu stoparea pandemiei, iar valul al patrulea de Coronavirus, cu tulpina ori varianta Delta a pătruns demult în țara noastră! Și tu GuWernerul meu mai cumperi încă 12 milioane de doze de vaccin Pfizer, însăși firma producătoare și autoritățile din Israel – prin vocea autorizată a premierului israelian – confirmă că vaccinul Pfizer nu combate varianta Delta decât în procent de 38-39%! Curată nebunie, căci noi nu am vândut ce cumpărasem până acum prin Comisia Europeană și vaccinul riscă să expire.
Prezent la emisiunea Subiectiv, realizată de Răzvan Dumitrescu la Antena 3, fostul prim-ministru Adrian Năstase s-a arătat oripilat de lupta crâncenă dintre Orban și Cîțu&Asociații declarând:
„În momentul de față, în mod evident, Florin Cîțu are o cu totul altă abordare. Legată de corporatism, progresism și așa mai departe. El reprezintă, de fapt, nu tradiția PNL-ului, ci o altă structură politică. Se va întâmpla lucrul acesta? Rămâne de văzut. Este foarte posibil să câștige Cîțu, dacă mă uit la ultimele evoluții… Până la urmă, a confiscat guvernarea în favoarea bătăliei politice din interiorul PNL, ceea ce este anormal.
Aici este o chestiune pe care probabil ar trebui să o înțeleagă Ludovic Orban. Eu, dacă ar trebui să-i dau un sfat lui Ludovic Orban, în condițiile în care ajunge la concluzia că nu poate să câștige, al doilea obiectiv din punctul său de vedere ar fi să nu câștige Cîțu. Și, atunci, Orban ar trebui să propună un al treilea candidat pe care să-l susțină”, a spus Adrian Năstase.
Cam la fel s-au exprimat și analiștii politici Bogdan Chirieac și Mugur Ciuvică, la emisiunea „Miercurea Neagră”, de la DCNews TV.
Aflat cu ani în urmă cam în același fel de strânsoare, Ludovic Orban s-a retras din campania pentru Primăria Generală a Bucureștilor și a scăpat de DNA. Dar, acum, dacă nu se retrage, s-ar putea să nu mai scape.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here