Bustul lui Coşbuc şi cutuma distrugerii Patrimoniului Naţional

217
vila sfeteaAm stat în expectativă cum ar fi mai bine să dau curs provocării pe care mi-a adresat-o, acum vreo două săptămâni, neobositul om de cultură, prof. dr. Zenovie Cârlugea, prin intermediul cotidianului „Gorjeanul”. Dânsul mă îndemna să scriu un articol referitor la pierderea bustului poetului George Coşbuc dăruit de soţia acestuia, Elena, şcolii primare din Tismana.
Contextul istoric
În primul rând, nu se poate scrie articolul fără a-l lega de contextul istoric în care a dispărut bustul. El a dispărut în evenimentele dramatice prin care a trecut patrimoniul nostru naţional, ca urmare a trecerii de la monarhie la republică. În al doilea rând, cutuma distrugerii patrimoniului naţional este o problemă sensibilă.

Ea implică nu numai autorităţile ci şi omul simplu, needucat şi ignorant. Poate fi acesta făcut responsabil, dacă nu există un interes major al instituţiilor abilitate de către stat de a-l educa prin toate mijloacele?

Deşteptarea conştiinţei poporului pentru păstrarea domeniului naţional
În 1909, profesorul ieşean Gh. Ghibănescu scria referitor la înfiinţarea Muzeului Gorjului: “Câte hrisoave dom-neşti pe pergament n-au ţinut mai înainte loc de geam la ferestrele caselor noastre? Câte încă n-au servit pentru îmbrăcămintea cărţilor copiilor din şcolile săteşti? Câte pietre purtătoare de inscripţiuni comemorative ale vreunui eveniment sau persoane istorice n-au servit de temelii la case sau la biserici? Câte monede antice n-au fost aruncate ca bani răi? Astăzi, prin înfiinţarea acestui muzeu istoric s-a deşteptat conştiinţa poporului pentru păstrarea domeniului său naţional şi cultural şi adunarea şi conservarea monumentelor sale istorice formează pentru el un patrimoniu sfânt şi nealienabil”.
Aşadar, la invitaţia domnului Cârlugea, “Revenim prin această notă, rugându-l pe d-l Tomoniu, – cercetător de altfel şi al unor aspecte din istoria Gorjului, – să insiste în a lămuri problema bustului de bronz al lui Coşbuc, pierdut, iată, de-a lungul vremurilor, în Tismana atât de dragă acestuia…”, eu aş zice că problema nu trebuie clarificată, strict, doar la informaţiile privind dispariţia bustului în sine ci şi la ceea ce spunea profesorul ieşean: “deşteptarea con-ştiinţei poporului pentru păstrarea domeniului său naţional”. Şi este cu atât mai important acest lucru cu cât şi astăzi, în noua conjunctură istorică a schimbării sistemului social al României, distrugerea patrimoniului naţional şi înstrăinarea lui prin alte ţări a devenit “sport naţional”, cum bine se exprima Ion Elena, un alt iubitor de cultură gorjean.
Eşecul căutării bustului
De la bun început trebuie să spun că toate eforturile mele de a găsi bustul poetului G. Coşbuc, pe la instituţiile publice sau pe la casele dascălilor din Tismana, s-au soldat cu eşec. Era normal să se întâmple aşa! Am ajuns la concluzia că această dispariţie este legată de conjunctura istorică de după 30 decembrie 1947, prin care în România se instala “cu mare avânt”, dictatura proletariatului. Atunci, nu erau înlăturaţi numai “chiaburii” din conducerile insti-tuţiilor publice, dar şi tot ce ţinea de amintirea lor. Când, spre exemplu, în 1948 s-a înlocuit conducerea Ocolului Silvic Tismana cu muncitori fără minimă pregătire în domeniu, s-a distrus placheta comemorativă a ocolului, s-au scos din curtea ocolului silvic “trandafirii plantaţi de chiaburi”, iar îngrijirea par-cului inginerului silvic Chihaia a fost abandonată. Ordinul a venit de la însuşi Gheorghe Gheorghiu Dej, care muncise împreună cu alţi deţinuţi politici din Penitenciarul Târgu Jiu la amenajarea acelui parc.
Bustul lui Coşbuc şi cel al lui Tudor Vladimirescu, victime
În această ură au căzut “victime” atât bustul lui Coşbuc cât şi al “boierului” Tudor Vladimirescu, care abia mai târziu a fost reabilitat ca “revoluţionar din fruntea ţărănimii subjugate”. Dar dacă bustul lui Tudor Vladimirescu s-a păstrat cu puţin noroc iar cel al lui Coşbuc nu, cel puţin prin prisma istoriei primului, putem bănui ce s-a întâmplat şi cu cel de-al doilea.
Ne povestesc d-na Patica Rădu-lescu, aproape octogenară şi fiul ei Crişan Rădulescu, care locuiesc în centrul Tismanei.
Doamna Patica: “Ne duceam cale de cinci kilometri la Vila Sfetea cu colinda, pentru că doamna Elena Coşbuc ne dădea mulţi bani. Cântând, priveam la bustul lui Tudor Vladimirescu, care era amplasat pe faţada vilei. Când vila a fost naţionalizată, am auzit că noii brigadieri de la ocolul silvic se distrau ochind cu pietre în bust şi l-ar fi dărâmat”.
Crişan Rădulescu: “Unchiul meu Victor Dobrovicescu, pescar amator fiind, l-a găsit printre nişte bălării pe Valea Tismanei. Bustul avea nasul spart, căciula şi un ochi, ciobite. L-a ascuns multă vreme, până când a văzut în cartea mea de istorie pe Tudor Vladimirescu. Atunci, a reparat bustul cu ghips, l-a vopsit şi l-a pus pe faţada casei sale odată cu reamenajarea ei pentru a se deschide o agenţie CEC la Tismana”.
Dispariţiile obiectelor de artă
După naţionalizare, psihoza contra boierilor şi chiaburilor era mare, iar cei care încă mai locuiau la Vila Sfetea erau consideraţi ca făcând parte din “clasa exploatatoare”. Atunci a dispărut nu numai bustul lui Coşbuc dar şi firma şcolii primare amintind de numele lui Coşbuc. Doamna Elena şi cei care încă mai locuiau la Vila Sfetea au trebuit să plece la oraş. Bunurile vilei Sfetea au stat sub lacăt o perioadă, apoi au fost puse în vânzare în sat. Deşi erau lucruri de valoare, de bună calitate, preţurile erau modice. Aşa se face că astăzi, multe din acele bunuri de patrimoniu sunt răspândite prin toate satele Tismanei şi chiar prin ţară.
În vremea pe când eram director de cămin cultural la Tismana (1975-1980), am încercat fără succes să identific acele bunuri. O parte din ele se degradaseră datorită uzului necorespunzător şi fuseseră aruncate la gunoi. Altele “au migrat” odată cu proprietarii lor, care erau în căutare de lucru în noile fabrici şi uzine construite la oraşe. Am recuperat însă în acele vremuri, ca obiecte de artă, tabloul “Pionieră” al pictorului Dumitru Gheaţă şi alte cincisprezece tablouri ale unor pictori consacraţi. Tot atunci, am înzecit şi numărul obiectelor de inventar, a căror valoare de patrimoniu depăşea în anul 1979, valoarea clădirii estimată la 120.000 lei.
Recuperarea obiectelor de colecţie
În acelaşi timp, cadrele didactice au început şi ele, cu ajutorul elevilor, un amplu program de recuperare a obiectelor de patrimoniu cultural, înfiinţând pe lângă toate şcolile din comună „colţuri” muzeistice. În acţiune, s-au remarcat în mod deosebit câteva cadre didactice. D-na Maria Ciuncanu din Topeşti, găsise o piesă extrem de rară pentru mini-muzeul din Topeşti: o pereche de opinci din tablă de fier de trei milimetri, purtate de către o slugă a unui boier din Vâlcele. La Tismana, d-na Rica Popescu a dus la mini-muzeul şcolii tot ce avea mai valoros în lada ei de zestre. Profesorul Vasile Semenescu de la Pocruia avea o colecţie însemnată de silexuri şi unelte de piatră din neolitic, recoltate din peşterile din Steiul Coziei. Pe lângă obiecte de uz gospodăresc şi costume populare, colecţiile muzeale cuprindeau serii întregi de bancnote şi monede din toate timpurile, inclusiv din timpul primilor domnitori Basarabi.
După redeschiderea la graniţa cu Serbia, a micului trafic de frontieră de la Drobeta Turnu Severin, puţin înainte, dar mai ales după noua schimbare de regim din 1989, românii redescoperă cutuma distrugerii patrimoniului naţional. Întregul patrimoniu al colecţiilor muzeale din şcoli şi ale Căminului Cultural Tismana a fost făcut praf. Tablourile de artă din căminul cultural au fost „transferate” la Şcoala generală Celei, viorile tarafului „Doina Tismanei”, 10 mandoline, chitarele formaţiei „Meteor”, staţiile de amplificare, costumele populare şi multe alte bunuri dispărând din inventarul căminului cultural. Când am introdus în calitate de preşedinte al comisiei locale a Consiliului Local Tismana, Proiectul de Hotărâre privind atribuirea vechiului cămin cultural a denumirii „Casa de Cultură „George Coşbuc” Tismana”, în inventarul acestuia nu mai exista nici un obiect important de patrimoniu, iar postul de director al lăcaşului cultural fusese demult desfiinţat.
Gâlceava consilierilor
Nici astăzi, de destinele Casei de Cultură „George Coşbuc” Tismana nu are cine să se ocupe, consilierii şi primarul aflându-se în veşnic conflict. Ar fi multe de spus, inclusiv despre „Biblioteca Orăşenească” care, în lipsa dulapurilor, îşi ţine cărţile în cutii de carton. Dar depăşind spaţiul obişnuit pentru un articol de jurnal, promitem să revenim cu altă ocazie. Pentru că despre distrugerea patrimoniului „sfânt şi nealienabil” al Tismanei se pot scrie cărţi întregi. Ştiaţi că şcoala din Tismana nu are nici un act de înfiinţare ca şcoală publică? Nici măcar actul de înfiinţare, în cadrul acesteia şi la doi ani după 1989, a noii şcoli profesionale!
Distrugerea patrimoniului. La Tismana ca la Bucureşti
Nu numai la Tismana privim astăzi la un fenomen generalizat de distrugere a patrimoniului naţional la nivelul întregii ţări. Clădiri de patrimoniu unde funcţionează spitale de nebuni, unde s-au improvizat tabere pentru handicapaţi sau clădiri monumente de arhitectură care au devenit magazii de lemne. Este suficient să treceţi prin centrul oraşului Băile Herculane, care arată astăzi ca după un cutremur împărtăşind soarta multora din staţiunile balneo-climaterice din România. Cen-trul istoric al capitalei este făcut praf şi aproape că nu există oraş mare din România în care n-a explodat câte o bombă de inconştienţă sau indiferenţă. În ariile de patrimoniu ignorate, colonii de şobolani şi câini vagabonzi îşi fac veacul în văzul politicienilor care au mereu alte “priorităţi”. Cât despre bus-tul lui Coşbuc, poate că a avut noroc dacă o fi fost aruncat în gunoiul de prin bălăriile râului Tismana. Pentru că tragem speranţa că-l vom găsi cândva, chiar dacă va fi găsit aidoma bustului lui Tudor Vladimirescu. Adică cu nasul belit, terfelind onoarea autorităţilor, care atât ieri cât şi astăzi, se complac într-un ocean de indiferenţă!
Prof. Nicolae N. TOMONIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here