Burse de miliarde la UCB

393
burseAproape 1,4 miliarde lei vechi merg, lunar, în buzunarele bursierilor din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) Târgu-Jiu. Fie că este vorba despre burse de merit sau chiar de excelenţă, sau burse sociale pentru cei cu posibilităţi materiale reduse, aproape 570 de studenţi primesc bani de la facultate.

Între cele 569 de burse, doar două sunt acordate pentru studenţi cu rezultate excelente, însă reprezentanţii universităţii sunt mulţumiţi de acest număr. Aşa se face că purtătorul de cuvânt al universităţii, Liviu Neamţu, spune că este un total foarte bun. Suma pe care cei doi tineri, studenţi la ştiinţe sociale şi ştiinţe economice, o primesc, este de 600 de lei noi, lunar. Aceste burse au fost acordate în urma depunerii unor dosare, cinci la număr, care au trecut printr-o comisie. Pentru a primi respectivele finanţări, tinerii, pe lângă rezultatele foarte bune, trebuie să aibă şi o serie de participări şi premii la sesiuni de comunicări şi concursuri studenţeşti. Cele mai numeroase burse sunt cele de studiu, şi anume 354 la număr. Studenţii care s-au încadrat pentru aceste burse primesc câte 300 de lei lunar, de fiecare. Pe lângă acestea se mai acordă şi 50 de burse de merit, în valoare de 450 de lei fiecare şi 163 de burse sociale de câte 195 de lei lunar.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here