Bursă la un liceu din Capitală pentru un elev din Gorj

278

Începând cu anul școlar 2016 — 2017, Liceul Teoretic Național din București, sprijinit de Universitatea Politehnică București, va oferi burse educaționale unor elevi cu competențe excepționale din mediul rural. În etapa finală a procesului de selecție a elevilor ce vor primi bursele respective a ajuns și un elev din Gorj.

Acest program se adresează elevilor care trec în clasa a VII-a și, respectiv, a VIII-a și care urmează să beneficieze de bursă începând cu anul școlar 2016 — 2017 până la terminarea liceului (clasa a XII-a inclusiv). În fiecare an câte doi noi elevi din mediul rural vor beneficia de o astfel de bursă, programul nefiind limitat în timp.
Au fost şase candidați eligibili înscriși, iar comisia a făcut această selecție atât pe criterii de performanță, cât și în urma efortului depus la înscriere. În urma analizei comisiei de evaluare, au fost aleși doi elevi pentru a parcurge a doua etapă a procesului de selecție, constând într-un interviu în fața membrilor comisiei. Unul dintre acești doi elevi este Tudor Constantin Păișanu, din comuna Brănești, județul Gorj. Bursele constau în asigurarea cheltuielilor studiilor, precum și a unui ajutor material (cazare, masă, haine, încălțăminte, uniformă, rechizite, manuale, bani de buzunar, transport acasă la începutul și la sfârșitul vacanțelor).
Studiile se vor efectua la Liceul Teoretic Național din București, iar cazarea este oferită de Universitatea Politehnică din București.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here