Burlan, Trotea, Motocu şi Bălăşoiu şi-au reînnoit pe şustă contractele de mandat

332

deschidereDirectorii pedelişti puşi pe funcţii de conducere sau susţinuţi de PDL la cârma unităţilor energetice de la Turceni, Rovinari, Craiova şi la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia(SNLO) şi-au reînnoit contractele de mandat, la finalul săptămânii trecute, pentru a rămâne pe mai departe pe funcţii şi sub Guvernul USL. Reînnoirea s-a făcut în cadrul unor şedinţe AGA care schimbă printre altele şi procedura de selecţie a viitorilor directori ai acestor unităţi ce vor intra în Complexul Energetic Oltenia(CEO), susţin surse de la vârful acestor unităţi. Schimbările operate permit totodată nu numai rămânerea pe funcţii a actualilor directori generali ci şi a membrilor Consiliilor de Administraţie de la cele patru unităţi. Actele sunt lovite însă de nulitate.

 

Lovitură de graţie dată useliştilor din Gorj de politrucii aflaţi pe funcţii la cârma unităţilor energetice şi miniere ce ar urma să intre în componenţa CEO. Asta, deoarece, la finalul săptămânii trecute, de la nivelul Ministerului Economiei, care nu are încă un ministru neinvestit în funcţie, s-au tras ultimele sfori pentru salvarea managerilor de la Turceni, Rovinari, Craiova şi SNLO. S-au decis astfel şi convocarea CA-urilor vineri dar şi luni pentru a stopa viitoarele schimbări din funcţii ale managerilor cu contracte de mandat pe doi ani şi ale membrilor Consiliilor de Administraţie. Procedura este la fel de incorectă ca şi cea privind selectarea componenţilor Consiliului de Supraveghere al CEO, procedură făcută şi plătită unei firme private, ca în final membrii organismului să fie votaţi fără a se mai ţine cont de selecţia riguroasă făcută de societatea în cauză.

Contractele, reînnoite tot pe 2 ani

Astfel, deşi contractele de mandat ale managerilor de la Complexul Energetic Turceni, de la Complexul Energetic Rovinari, de la Complexul Energetic Craiova şi de la SNLO nu era expirate, noile contracte îi ajută la maxim pe cei aflaţi în funcţii, care devin aproape de neînlocuit cel puţin pentru următorii doi ani de zile. O spune de altfel şi Laurenţiu Ciurel, vicepreşedinte al PSD Gorj, fost director general al CE Rovinari, care critică demersul făcut la numai o zi lucrătoare de investirea noului Guvern. “Este ciudat fenomenul acesta pentru care presa a tras un semnal de alarmă, asta deoarece contractele de mandat ale actualilor directori erau pe 2 ani, minim. Dacă este adevărat că s-a făcut reînnoirea contractelor de mandat cu o zi lucrătoare înaintea investirii Guvernului Ponta este un lucru nu numai grav dar pe care nu l-a mai practicat nimeni vreodată. Şi PDL-ul a aclamat că vrea specialişti, management privat la cârma acestor unităţi dar dovedeşte acum că vrea să îi îngheţe pe funcţii pe lipitorii de afişe. Nu ştiu în ce măsură vor face asta, în final. Această numire are şi un aspect de ilegalitate, deoarece AGA trebuia să primească un mandat în acest sens de la ministrul Economiei. Şi cu siguranţă nu s-a făcut asta iar tot ce s-a întâmplat este, în atare condiţii, ilegal. De altfel, şi numirea lui Todor Şerban la Nuclearoelectrica a eşuat tocmai din acest motiv”, a declarat Ciurel. Acesta explică, de asemenea, că noile contracte s-ar fi realizat pentru 2 ani de zile dar sunt mult mai flexibile pentru ocupanţii posturilor. Mai precis aceştia pot rămâne, fără riscuri, în funcţii, pentru următorii 2 ani de zile.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here