Burlan, retrogradat inginer la UMC Roşiuţa

353

Daniel Burlan, fost inginer-şef Mecanic la UMC Peşteana, a fost mutat din “batalionul disciplinar” la UMC Roşiuţa. La noul loc de muncă, Burlan, fostul director general al SNLO, nu mai este nici măcar inginer-şef, ci simplu inginer la Serviciul Protecţia Muncii. Burlan consideră că i s-a făcut un abuz şi va acţiona în judecată pe cei care l-au retrogradat astfel. Iniţial se vehiculase că Burlan ar fi urmat să fie transferat ca simplu inginer la UMC Lupoaia, unitate de unde a fost promovat la Târgu-Jiu, în urmă cu câţiva ani, de către “portocalii”.

Ex-generalul Burlan a ajuns acum să culeagă ce a semănat pe timpul când conducea, sub stindard PDL, mineritul gorjean. Mutat la cizme, imediat după ce SNLO a dispărut ca entitate de sine stătătoare, Burlan a acceptat cu greu schimbările politice la care a apelat şi el la greu în ultimii ani. Pentru asta a intrat într-un concediu medical, menit să-l facă să înghită postul de inginer-şef de la UMC Peşteana, şi prezenţa sa în “batalionul disciplinar” de aici. A trecut peste, până ieri, când o nouă schimbare a sa s-a prefigurat la orizont. Una politică evident, ca şi altele politice făcute de el, generalul care când vedea, până în 2012, “roşu” pe carnetele de partid ale specialiştilor din minerit îi demitea de urgenţă, invocând aceleaşi carenţe de management care i s-au citit şi lui ieri. Şi astfel Burlan a devenit o victimă a politicului pe care şi el ca manager l-a ridicat la rang de cinste când la cârma PDL se aflau apropiaţii săi. De data acesta însă nici măcar Marin Condescu, prietenul ex-generalului, nu a mai sărit în apărarea celui care îi aproba cu lejeritate bani la Pandurii. Acum pentru Condescu, Burlan trebuie să restituie, din propriul buzunar, cei 30 de miliarde de lei acordaţi ilegal CS Pandurii, asta în timp ce şeful Clubului s-a uitat în partea cealaltă atunci când fostul său sponsor pe banii statului l-a ajutat.

Din mare director, inginer la Protecţia Muncii
Şi astfel, Burlan va urma să-şi lingă rănile la Roşiuţa, cu avantajul că este mai aproape de casa de la Motru, în următoarea perioadă, pe la Protecţia Muncii pe unde îşi face veacul şi ex-deputatul PDL, Severus Militaru, şi el simplu inginer. Ambii pedelişti, victime ale politicului, au astfel posibilitatea să analizeze împreună care politic a fost mai drastic cu specialiştii în minerit, cel PDL sau cel PSD?!
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here