Bunăstarea viţeilor din rasele de lapte

608

2009-06Majoritatea viţelelor născute într-o fermă sunt reţinute pentru reproducţie. Din această cauză, modul în care aceste viţele sunt crescute are o influenţă foarte mare asupra performanţelor lor ca vaci. Mai multe practici ale creşterii viţelelor de reproducţie sunt criticate de către specialiştii în bunăstare animală.

Separarea viţelului de mamă
Una dintre practicile de creştere a viţeilor judecată aspru de specialiştii din domeniu este tocmai separarea la naştere a viţelului de mama sa. Bunul simţ ne sugerează că o astfel de separare este stresantă atât pentru vacă, cât şi pentru viţel. Dar, pe de altă parte, separarea este necesară pentru a pune bazele interacţiunii dintre om şi animal.
Cu alte cuvinte, stresul timpuriu al separării poate îmbunătăţi bunăstarea animalului mai târziu când devine vacă, deoarece oamenii au devenit „mame surogat” pentru aceste animale atunci când sunt viţele. Pe de altă parte, omul de rând priveşte îndepărtarea progeniturii de mama sa ca fiind un act abuziv sau chiar de cruzime.
Este evident că practica separării viţeilor de mamele lor la vârstă tânără trebuie să fie fundamentată în continuare prin cercetări ştiinţifice în ceea ce priveşte stresul produs la vaci şi la viţei, precum şi căile prin care acest stres să fie micşorat.
Eliminarea stresului la separare – sarcină a cercetării
O problemă legată de separare o reprezintă momentul optim în care aceasta survine. De obicei, acest moment este legat şi de asigurarea de colostru. Unii fermieri lasă viţelul cu mama lui în primele trei zile de viaţă, pentru a-i permite acestuia să sugă suficient colostru, pentru a stabili relaţia mamă-progenitură şi pentru a elimina întreaga cantitate de colostru produsă de vacă, astfel încât atunci când ajunge în adăpostul de exploatare, laptele să fie bun pentru vânzare.
Alţi fermieri separă viţelul de mama lui imediat şi-l alăptează la biberon sau la găleată. Deşi pare mai uman să laşi vacii şi viţelului o perioadă mai lungă pentru a stabili legătura între ei, unii cercetărori sunt de părere că separarea viţelului după trei zile produce o traumă mai mare decât separarea imediată. De aici rezultă necesitatea pentru investigaţii mai aprofundate din partea cercetării ştiinţifice pentru a găsi calea prin care să se minimizeze stresul la separare. Este clar, de asemenea, că atenţia sporită a publicului asupra separării viţelului de mama sa poate genera o publicitate negativă pentru fermieri, din cauza aspectului sacru al relaţiei dintre mamă şi progenitură dată de bunul simţ. Poate că cercetarea ar trebui să-şi îndrepte atenţia către utilizarea vacilor doici, luând exemplul folosirii vacilor de carne. Taurii din rasele de lapte crescuţi cu vaci doici sunt mai puţin retivi, deoarece nu-şi pierd niciodată frica faţă de om. Cazarea viţeilor – individual sau în grup.
O altă problemă de bunăstare este cea legată de cazarea viţeilor. O practică utilizată pe scară largă constă în cazarea viţeilor în boxe sau în cuşti individuale până la vârsta de trei luni, uneori chiar legaţi. Deşi cuşca individuală este preferată boxelor individuale suspendate, deoarece animalele au posibilitatea să se mişte liber în ţarcul cuştii, mulţi oameni găsesc acest sistem nepotrivit, spunând că animalele se menţin izolat de alte animale.
Cu toate că scopul cazării individuale este prevenirea bolilor şi uşurinţa observării animalelor, mulţi fermieri permit interacţiunea viţeilor din cuştile alăturate. Susţinătorii cazării individuale spun că viţeii din rasele de lapte se dezvoltă normal şi cresc mai bine dacă sunt întreţinuţi individual până la înţărcare, în special în cazul în care cuştile sunt amplasate în exterior. Aceştia spun că viţeii crescuţi astfel au o rată de supravieţuire mai mare, morbiditate redusă şi risc mai mic de supt reciproc, viciu care apare frecvent la întreţinerea viţeilor în grup.
Întreţinerea în grup a viţeilor are o importanţă deosebită pentru asigurarea comportamentului normal de odihnă şi a „comportamentului social”, ceea ce asigură dezvoltarea unor „răspunsuri sociale” normale mai târziu în viaţă.
Sorin MILCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here