Bugetul spitalelor gorjene, suplimentat cu 550.000 de lei

568

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a primit încă 550.000 de lei pentru cele opt spitale de pe raza județului nostru. Daniel Șurlea, președintele CJAS Gorj spune că sunt bani suficienți pentru unitățile sanitare, dar că acestea își realizează destul de greu indicatorii.

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a primit, în această toamnă, o suplimentare a bugetului pe anul 2016. Astfel, aproape jumătate din sumă a venit pentru spitale, respectiv 10.000.000 de lei, plus 463.000 de lei pe Ordonanța 20 pentru creșterile salariale de care au beneficiat angajații din spitale în luna august. Au venit, de asemenea, bani pentru medicamente cu și fără contribuție personală, dar și pentru medicina de familie, stomatologie sau dispozitive medicale.
Recent, bugetul spitalelor a fost suplimentat cu încă 550.000 lei. “Pentru spitale am mai primit 550.000 de lei. Banii sunt suficienți, dar e mai greu cu realizarea indicatorilor, spitalele stând cam slab la acest capitol”, confirmă Daniel Șurlea, președintele CJAS Gorj.

Reticență în privința spitalizării de zi
Conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj spune că s-a constatat o oarecare reticență în privința spitalizării de zi. „Există o reticență privind spitalizarea de zi, ceea ce nu este normal”, spune președintele CJAS Gorj. Sunt 79 de boli care ar trebui tratate în spitalizarea de o zi. Pe listă se regăsesc: febra, otita, leşinul, durerile de cap, reacţiile alergice, dar şi adenomul de prostată, pietrele la rinichi, avortul, ocluzia intestinală, chisturile, abcesele, leziunile cutanate sau colica biliară. Asistența medicală spitalicească în regim de spitalizare de zi cuprinde îngrijiri de tip acut și îngrijiri de tip cronic și se acordă cu respectarea următoarelor criterii de internare: a) urgenţe medico-chirurgicale, ce necesită supraveghere medicală până la 12 ore; b) diagnosticul şi/sau tratamentul nu pot fi monitorizate în ambulatoriu.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here