Bucuroşi de oaspeţi – Gândurile sublime ale poetului Ion Bureţea

322

img072Pe cititorul Gorjeanului, după cum se recomandă domnul Ion Bureţea, fost inginer prin mineritul Gorjului, dacă-mi aduc bine aminte, l-am mai văzut o singură dată. Atunci, mi-a dăruit un roman ce promitea mult şi se dorea primul dintr-o trilogie. Ieri, omul cât un munte ne-a trecut iar pragul redacţiei şi, generos din fire, mi-a oferit o imensă surpriză.

O minunată carte de poeme intitulată „Siluete în amurg”, apărută la Editura MĂIASTRA, Târgu Jiu – 2010. Cum am parcurs stihurile inspirate dintre copertele recentului volum de poezii – „Siluete în amurg”, plăcându-ne inclusiv coperta extrem de elegantă şi simbolică, am citit cu atenţie şi rândurile de pe coperta IV, semnate „Autorul”. În care Ion Bureţea mărturiseşte: „Am cules aceste stihuri – reverberaţii ale frământărilor mele de-a lungul timpului – pe care să le folosiţi ca pe un delicat balsam în clipele în care viaţa va îndrepta uneori săgeţi de otravă. Le-am numit „Siluete în amurg”, comparându-le cu frumuseţea aproape ireală a zilelor senine în care soarele spre amurg mai aruncă săgeţi de foc, într-o adâncă mâhnire pentru despărţirea de ziua şi de pământul ce i-au fost atât de dragi”. Cu exagerat de multă modestie, prof. dr. Camelia Dinuţă semnează un eseu sentimental intitulat „În loc de… Prefaţă” din care ne-au plăcut spusele: „Fără a avea pretenţia de a fi un cititor ideal, sau poate tocmai de aceea, ader principiului unui critic adevărat şi-mi asum plăcerea de a gusta o operă în detrimentul unei judecăţi (Saint Beauve)” Şi astfel îmi iau libertatea de a simţi prin lectura acestor pagini că omul apasă asupra creatorului cu toată puterea şi greutatea temperamentului, caracterului, concepţiei sale de viaţă”. Într-un superb „Ecou de doină”, poetul îndeamnă cititorul la reflecţie: „Te du-n pădurea de rubin/ Să vezi din tot ce-a mai rămas,/ Că-l doare amarul din pelin/ Şi clipa ultimului ceas”. Din prea multele versuri ori poeme ce merg la sufletul fiecăruia care deschide paginile adevărate şi pline de spiritualitate, în „Ceas de rugă”, autorul se roagă la persoana întâia ca şi cum ne-ar îndemna şi pe noi, cititorii, s-o facem adesea cu gândul, fără a fi o rugă creştinească, dar plină de metaforă: „Doamne,/ Ajută-mă să prind/ Pasărea Timpului./ Ea mi-a ciugulit fructele/ De pe ramurile pomului.” Poetul tratează teme dintre cele mai diverse. Este când poet cetăţean, când poet filozof şi artist al cuvântului precum în „Masa Tăcerii”. Din care reproducem cu plăcere: „Masa Tăcerii, vatră de fântână,/ Cu foc de stele-n apa fulgerată,/ Poartă-n oglinzi istoria străbună,/ Adânc în carnea timpului săpată…/ Au râs obrajii stâncii-nviorate/ În dimineaţa limpede şi lină,/ Când dalta lui Brâncuşi porni s-arate,/ Pe cerul lumii, brazde de lumină.” Cu mâna pe inimă, la final, îi dăm autorului un răspuns. Da, nu numnai că versurile domniei voastre ne-au încălzit pentru o clipă sufletul la focul care a ars neîncetat viaţa de zbucium a unui semen de-al nostru. Ne-au mers la suflet toate poemele, iar „Ruga unui pensionar” ar merita s-o reproducem în întregime. Aşa, cu linguriţa, spre a se convinge cititorii de nebănuitele calităţi de poet-cetăţean ale păunescianului Ion Bureţea ne permitem preluarea primei strofe: „Coboară pân’ la noi, o clipă, Doamne !/ Românii-s oameni blânzi, nu sunt barbari./ Ne moare generaţia de foame,/ Când în fotolii dorm parlamentari.”

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here