Bucuroşi de cărţi – „Drum prin vremuri” cu şi despre prof. Marin I. Arcuş

376

img136Un simplu plic poştal, tăiat la unul dintre colţuri, mi-a adus o imensă bucurie. Venea din partea profesorului Marin I. Arcuş, de loc din Rădineşti, comuna Dănciuleşti, judeţul Gorj. Înăuntru, am găsit o superbă carte semnată de distinsul Mari I. Arcuş, dimpreună cu o foaie program al manifestărilor culturale ale Societăţii Cultural-Ştiinţifice „Rădineşti-Gorj”.

Din păcate, foaia nu era nici datată şi nici nu puteam afla când au avut loc evenimentele anunţate, aceasta fiind eliptică de… dată! Reţinem, totuşi, că la Rădineşti, în acestă vară fierbinte, probabil la finele lunii iunie, a fost comemorat Marin Sorescu, poetul, dramaturgul şi eseistul de la a cărui trecere la cele veşnice s-au scurs, iată!, 75 de ani. Aşa cum se cuvine, să-i mulţumim sufletului acestor superbe manifestări de suflet – prof. Marin I. Arcuş – pentru darul ce ni l-a făcut. Cartea domniei sale a văzut lumina tiparului la Editura şi Tipografia SITECH, Craiova, 2011. Să-i preluăm Motto-ul: „Suntem doar o simplă trecere spre vest/ Pe un traiect efervescent, lumesc.” Evident, am fi preferat să ştim şi ale cui sunt inspiratele versuri. Normal, cartea se impune a fi citită fiind bine scrisă şi autobiografică. Până atunci, să reluăm câteva idei din „Cuvântul înainte” al prof. dr. Constantin M. Arcuş, cu siguranţă fiul autorului şi un bun cunoscător al conţinutului cărţii pe care o prefaţează. Este vorba, de un fiu de ţărani din Rădineştii Gorjului, iar traseul „sui generis” al autorului l-a impresionat inclusiv pe fiu. Care exprimă ideea de bază a cărţii ce povesteşte ascensiunea tatălui drept pildă sintetizând: „Viaţa unui om are nenumărate meandre şi ascunzişuri care, evident, nu pot fi reţinute in integrum aşa cum au apărut şi evoluat. Pornind de la o succintă istorie a ascendenţilor şi a familiei, autorul a încercat a rememora momente semnificative da capo al senectute ca protagonist ego-ul său în diferite ipostaze.” Ne vom mărgini a remarca simţămintele de recunoştinţă faţă de aceia care i-au susţinut ideatic şi financiar demersul, cărora le mulţumeşte pe ultima filă a cărţii, iar dedicaţia este adresată „Distinsei mele soţii, Margareta, şi celei mai bune surori, Elena”. Cinste neamului ce are asemenea oameni plini de talent şi imens bun-simţ precum profesorul Marin I. Arcuş. Autorul cărţii pline de pilde „Drum prin vremuri”.

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here