Bomba pensiilor de stat

501
pensionariRomânia are printre cele mai nesustenabile sisteme publice de pensii din întreaga comunitate europeană, fiind în grupul statelor cu cele mai mari riscuri pe termen lung din această perspectivă.

Într-un raport al Comisiei Europene se arată că, în următorii 50 de ani, cheltuielile României cu pensiile în PIB vor creşte de la 8,4% (2010) la 15,8% (2060), ducând România pe locul 5 în topul statelor UE27 cu cele mai mari cheltuieli cu pensiile în PIB. În 2060, populaţia României va număra doar 16,9 milioane de locuitori, dintre care doar 53,6% vor fi în vârsta de muncă (15-64 de ani), faţă de 70% în 2010. Astfel, rata de dependenţă a vârstnicilor (numărul persoanelor peste 65 de ani/numărul persoanelor cu vârsta între 15-64 de ani) va creşte de la 21,3% în 2010 la 54% în 2060. Toate aceste evoluţii demografice nefavorabile vor pune presiuni enorme pe bugetul public de pensii. Specialiştii propun reformarea rapidă şi eficientă a sistemului public de pensii, dar şi dezvoltarea pensiilor private prin creşterea accelerată a contribuţiei virate în Pilonul II obligatoriu şi stimularea prin deduceri fiscale mai mari a contribuţiilor voluntare în Pilonul III facultativ.

Selecţie după Business.ro, realizată de Daniela SCAFEŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here