Boc oferă soluţia lecuirii poporului

Cât de paralel cu realitatea poate să fie un om pentru a fi în stare să afirme că este optimist, având în vedere, ca pe un pai, peisajul dezolant pe care îl oferă din belşug jur împrejurul nostru Carpato–Danubiano-Pontic? Din păcate, răspunsul nu mai trebuie căutat, pentru că ne-a fost oferit pe neaşteptate – îngrijorător de paralel, cam aşa cum s-a autodenunţat prim-ministrul României anului de mare cumpănă – 2009.

De la el zicere: „Dacă fiecare dintre noi ne facem datoria, putem depăşi această perioadă dificilă. Şi ne mai trebuie ceva: o doză de optimism, în condiţiile în care toată lumea vorbeşte numai despre criză”.

Prin urmare, hai să vedem cam de unde ne-ar putea veni această atitudine incantată de Domnia Sa, Boc, întru lecuirea miraculoasă a poporului. Numărul falimentelor va creşte la finele anului în curs pentru că tot atunci este aşteptată şi finalizarea multora dintre procesele de falimente care se derulează în prezent în instanţe. Nivelul săraciei în acest an va creşte faţă de 2008, iar printre cei mai afectaţi se vor număra copiii, după cum ne încurajează Banca Mondială. Activitatea din agricultură şi industrie a dat cu 10% înapoi, dar de la optimistul de serviciu zicere aflăm că Romania trebuie să devină o ţară exportatoare de produse agroalimentare. Producţia de grâu sa redus semnificativ faţă de 2008 din cauza secetei. Turismul este cum este, sănătatea este bolnavă, şomajul este în creştere, domeniul educaţiei încă se caută prin tot felul de experimente, evenimente şi analize – Oglindă – oglinjoară, cine-i cea mai tare ecaterincă din ţară? Iar televiziunile răspund, invariabil, cu o invitaţie pe sticlă pentru ministra cea fără de frică, încruntată şi prea ocupată cu vânătoarea licenţiaţilor care au sărit pârleazul din propria-i ogradă. Ce mama naibi trageţi de timp doamnă, strângeţi-i în pieţe şi daţi-le foc, daţi cu pietre în ei. Ce contează acolo câteva zeci de mii de vise spulberate, de ore nedormite, de ani pierduţi din viaţă şi bani luaţi poate de la gura copiilor sau din pensioara părinţilor. Nimic însă despre nerespectarea legii şi drepturilor salariale a profesorilor date prin lege, despre zăpăcirea elevilor cu tot felul de proiecte, mereu altele la fiecare ciclu şcolar sau mai bine zis electoral.

Oare de ce n-ar putea să fie românii optimiştii Europei, după oferta generoasă a atâtor motive clare ca nişte negocieri electorale şi de ce n-ar asculta de înţelepciunea Emilesciană, care ne povăţuieşte de bine, „pentru că, dacă toată ziua vorbim numai despre criză, numai despre cât de greu şi rău este, inevitabil, şi psihologic, comportamentul oamenilor este diferit…”. Sper să nu-i vină o idee de promovare a eficienţei ăstui guvern, doamnei Udrea, şi să pună de-un clip publicitar în care Boc îndeamnă turiştii care încă nu ştiu mare lucru despre noi, trăgând vârtos din coasă şi zicând : – Fiţi optimişti, se poate şi mai rău!