Islamul – sulă în coasta Europei
Care-i „şpilul”? Simplu: de la declararea independenţei regiunii Kosovo, leagănul ortodoxismului sârbesc a dispărut! Prea erau fanatici religioşi sârbii aceştia, Papa se poate mângâia a mulţumire în barba lui rasă!
Dar va deschide ochii, când în Kosovo se vor înălţa moschee după moschee ca la noi ciupercile după ploaie, iar islamul va triumfa şi se va instala definitiv acolo, ca o sulă în coasta Europei Unite! Maica Maria, ghidul mânăstirii, nu ştie nimic despre toate acestea şi intră în detalii nesemnificative din carte. Le putem discuta oricând. De pildă, se afirmă că mai există o localitate Prilepac şi una Prilep. Există mai multe, zic eu. Una în Macedonia, una în Albania, două prin Bulgaria, iar variante de Prilep sunt o grămadă: Përlep, Prilip, Prejlep, Perlep, Arrnjet, Prejlepi, Arrnjeti. Cât priveşte Prilepac, el e tot în Kosovo lângă Novo Brdo, acolo s-a născut în 1329 prinţul Lazăr al Serbiei, fiul lui Pribaţ, conţopist la curtea lui Ştefan Duşan (1321-1331) aşa cum a fost şi Grâcic, tatăl lui Nicodim. Iată că vă dezvălui în premieră şi adevăratul nume al Cuviosului Nicodim de la Tismana: Nikodim Grâcic. Şi el a fugit de acasă cu Inaltele Feţe Bisericeşti când acestea au venit din Sfântul Munte Athos ca să sfinţească marea biserică „Vîsoki Dechacni” a lui Ştefan Duşan, spune Ştefan Ieromonahul. E logic atunci să nu te miri de ce Grâcic copilul, locuia în localitatea Prilep, aflată la nici cinci kilometri de mânăstirea Dechani. N-am inserat aceste detalii în carte tocmai pentru a nu deranja versiunile aflate la Mănăstirea Tismana. Ba am păstrat acolo chiar şi imaginea cu genealogia lui Nicodim în versiunea filiaţiei pe linia Scandembeg deşi istoria vorbeşte de acesta după un secol de la moartea lui Nicodim Grâcic. Aşadar, după părerea mea, nu sunt atât de importante amănuntele cât e necesar să păstrăm rigoarea ştiinţifică, pentru că altfel, riscăm să susţinem inconştient prozelitismul papal care se practică azi în Kosovo. Ştiu că asta sună dur, dar acesta este curentul pe care-l simţi în Kosovo. Iar noi ortodocşii nu putem renunţa la adevărul despre acele locuri. Acolo a curs sânge de creştin ortodox pentru a opri pe otomanii păgâni.
Continuitatea credinţei străbune
Nu trebuie deci să luăm în derizoriu niciuna din ideile cărţii. În ciuda vicisitudinilor vremurilor, noi ne-am păstrat ortodoxia prin lăcaşe de cult ca Mânăstirea Tismana. Dar ne-am păstrat-o şi prin creştinul simplu provenit din geto-daci, care a trecut benevol de la religia lui zalmoxiană la cea creştină. Suntem singurii din Balcani care am trecut spontan la creştinism neavând o dată fixă de creştinare ca vecinii noştri. Asta arăt eu în carte: continuitatea credinţei străbune. Poate asta să supere? Oare de ce strâmbă unii din nas, n-au existat oameni şi religii înainte de Hristos? Eu justific ceea ce susţinea şi Patriarhul de pomenire Iustin Moisescu. Faptul că, în ciuda silniciilor catolice, făptura etnică a poporului român a fost păstrată în Ardeal şi în Ţara Românească, nu de boieri, ci de cei săraci şi prigoniţi, de marea mulţime a ţăranilor făcuţi iobagi, fiindcă au rămas statornic alipiţi de credinţa lor de-a lungul vremii.
Încălcarea Hrisovului Voievodului Basarab Dan I
Deşi când am fost consilier am susţinut ideea că sprijinirea materială şi înzestrarea mânăstirilor este benefică pentru reabilitarea religiei noastre după comunism, tare mi-e teamă că astăzi există în mânăstirile noastre un curent ascuns, o viziune malefică asupra bisericii noastre ortodoxe seculare. S-au abandonat vechi cutume monahale (monah = pustnic, om singur) în favoarea unui aşa zis turism ecumenic care n-are nimic de-a face cu viaţa de obşte a mânăstirilor. Şi mai tare mă tem că acest fenomen a fost un act voit al politicului care consideră mănăstirile o vacă de muls, singura care a rămas încă nedevorată în întregime în România. Despre asta însă, cu altă ocazie.
Amintesc deocamdată regula sfântă a Mânăstirii Tismana lăsată de întemeietorul Basarab Dan I, prin hrisov:
„…mai porunceşte Domnia Mea, ca, călugării din ambele mânăstiri,(Tismana şi Vodiţa) să fie de sine stătători, şi după moartea actualului lor stariţ, nimeni să nu le pună alt stariţ, nici eu însumi Voievodul Dan, nici altcineva din urmaşii mei, ca să nu se strice regula şi tradiţia lui Nicodim şi porunca Mea, căci cine va cuteza a strica ceva din acestea, sau a schimba în rău, să fie blestemat de către Domnul D-zeu, a tot ţiitorul şi de către prea curata Născătoare de D-zeu şi de către toţi sfinţii, şi să fie părtaş cu toţi aceia ce s-au lepădat de D-zeu şi l-au trădat la moarte.” (anul 6894, indictionul 9, al lunei octombrie ziua 3). Oare, se va împlini blestemul lui Dan Vodă la Mânăstirea Tismana? Vom vedea…
Prof. Nicolae N. Tomoniu, Tismana
Istoria ca pasiune
Ca unul care nici pe mine nu mă cunosc prea bine încerc să-l descriu pe profesorul de matematică Nicolae N. Tomoniu. Citindu-l în Gorjeanul, în publicaţiile ARP, dar mai ales în primul volum dintr-un serial intitulat „Neamul întemeietor al lui Băsărabă”, apărut la editura bucureşteană CARPATHIA PRESS – 2008, îmi dau seama că mă aflu în faţa unui erudit. Afirmaţiile că domnia sa ar fi doar un cercetător în domeniul istoriografiei locale, jurnalist, remarcabil promotor în reconsiderarea regionalismului creator, om cu o uimitoare putere de invenţie şi acţiune articulată sunt remarcabilele descrieri ale personajului nostru din Tismana semnate de regretatul profesor şi critic literar Artur SILVESTRI. Tot intelectualul cu operă de savant – Artur Silvestri l-a remarcat drept un condeier ce a conceput studii despre Nicodim de la Tismana(biografie, operă, influenţe etc.), dar şi despre exegeza acestui reprezentant al isihasmului de Renaştere românească, un veritabil istoric al Mânăstirii Tismana, al Evului Mediu românesc şi alcătuitor al genealogiei Basarabilor. Chiar şi cartea de faţă, pe marginea căreia glosează cu oarecare tristeţe, este o premieră în domeniu.
Cum singur recunoaşte, cu acribia specifică aceluia format la şcoala logicii şi rigorii matematice, pe care a studiat-o şi a predat-o de la catedră, el încă nu a scris tot ce ştie. Ba chiar un cititor avizat al textului, pe vremea când încă nu era publicat între copertele unei cărţi, academicianul gorjean Constantin Mircioiu îi făcea observaţia şi propunerea să aprofundeze şi viaţa unui frate al Sfântului Sfinţit Nicodim de la Tismana, frate ce a ctitorit o mănăstire la Muntele Athos.
Fără a deţine informaţia, autorul n-a tratat-o, Tomoniu nu s-a hazardat. Totuşi, are încă multe gloanţe pe ţeavă în susţinerea ideilor proprii. Studiul de faţă ni-l arată ca un comentator strălucit al mersului vremurilor noastre într-o Europă unită, unde ecumenismul se pare că sapă la rădăcina credinţei strămoşeşti, inclusiv la pilonii tradiţiilor şi spiritualităţii fiecărei naţiuni.
Faptul că nişte stimabile măicuţe s-au simţit deranjate de opiniile domnului profesor Nicolae N. Tomoniu le arată limitele şi lipsa de apetenţă faţă de abordarea ştiinţifică şi adevărată – ca şi dreapta credinţă – a altor opinii decât ale domniilor lor. În plus, mai trădează şi că turismul politic, de-i zic politicienii turism religios şi cultural nu duc neapărat la vremuri mai bune. Pentru biserica ortodoxă, dar şi pentru neamul românesc!
Ion Predoşanu
