Anul acesta, în ziua de Sfântul Ilie, într-un sat fără biserică din Vrancea, gorjeanul Constantin Mircioiu, om cu credinţă în Dumnezeu, a fost martorul Sfinţirii unei Biserici ctitorită chiar de el. Modest din fire, abia a acceptat să se scrie despre fapta sa creştinească. Din acel sătuc se trage mama sa, de la a cărei trecere la cele veşnice s-au scurs până anul trecut 7(şapte) ani. Reamnitesc că avem de-a face cu un profesor doctor şi în farmacologie dar şi în matematici, în plus, Constantin Mircioiu fiind şi membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România. Fiind de loc din Brădiceni, comuna Peştişani, ne mândrim cu poate singura personalitate gorjeană în viaţă membru al unei Academii. Redăm, mai jos, un scurt istoric al comunei din judeţul Vrancea, fotografii de la slujba de sfinţire a Bisericii şi fotografii (Ion Predoşanu)
Mama mea Maria era din satul Ţuţu (tzutzu), sat al comunei Corbiţa şi purta numele Ţuţu. Numele acum a dispărut, ultimul cu acest nume fiind fratele mamei, plecat în acest an de la noi. Deoarece în Ţuţu erau dese alunecări de teren, satul a fost încet, încet părăsit. Sediul comunei s-a mutat în vale, la Corbiţa. Dar satul Corbiţa nu avea biserică. Nu se ştie dacă a avut vreodată. La început dealul era preferat deoarece era înconjurat de pădure şi deci mai apărat. Preoţii au tot venit şi au plecat cu toţii destul de repede. Ei nu s-au implicat în 
construirea bisericii. Ultimul venit, foarte tânar, are doar câteva luni de activitate, în Şerbăneşti şi în Ţuţu. De ridicarea bisericii s-a ocupat vărul meu Constantin Ivaşcu, cântăreţ de biserică, şi fiul său Adrian Ivaşcu, preot la Jăvreni (numit aşa pentru că sătenii creşteau câinii de luptă care atacau caii, în timpul lui Ştefan cel Mare). Sfinţirea s-a făcut de către Prea Sfinţitul Epifanie al Buzăului şi Vrancei, care a dovedit de-lungul timpului o constantă prietenie, dragoste şi preţuire faţă de ctitori. Acordarea distincţiei eparhiale “Sfântul Sava de la Buzău” de care m-am bucurat, cu pioşenie, a fost surpriza foarte plăcută prin faptul că, din punct de vedere istoric documentele privind viaţa şi martiriul acestuia sunt o mărturie asupra vieţii pe meleagurile noastre în acea vreme. Ţara apare în documente sub numele de Gotia, râul Mousaios, iar ierarhii ce păstoreau creştinii erau Betranion de la Tomis (capadochian şi prieten al Sfântului Vasile cel Mare), şi Wulfila de la Dristor), cel care a inventat alfabetul gotic şi a tradus Biblia în limba 
goţilor. Moaştele Sfântului Sava de la Buzău au fost luate în cele din urmă de preotul Sansala şi trimise la Sud de Dunăre, episcopului Ascholius. La cererea Sfântului Vasile cel Mare, guvernatorul provinciei Sciţia, Iulius Soarnus, a trimis bărbaţi vrednici de încredere pentru a ridica moaştele Sfântului Sava şi a le duce în Cezareea Capadociei. Într-o epistolă din anul 374, Sfântul Vasile cel Mare confirmă primirea nepreţiosului dar, mulţumind totodată pentru ajutorul acordat. Aceste sfinte moaşte au fost însoţite şi de o scrisoare a episcopului Bretanion al Tomisului de la acea dată, în care se descrie martiriul Sfântului Sava.” De reţinut că totul s-a petrecut într-un sat, care sărbătorise cu trei zile înainte Paştele. Personal mă atrage foarte mult Wulfila, episcopul lor care fugise de persecuţiile lui Alaric în Sudul Dunării, în Imperiul Roman. Wulfila cel cunoscător de greacă, gotică şi latină, dar şi fondator aş spune, al limbii literare germane prin traducerea Bibliei în limba poporului său (Codex Argenteus, scris cu cerneală de aur şi argint pentru Teodoric cel Mare când era “împărat roman” la Ravena, aflat acum la Biblioteca Universităţii Upsala), primul misionar în afara imperiului.
Prof.univ.dr. Constantin Mircioiu
La slujba de sfinţire, Ctitorul C. Mircioiu a ţinut următorul
Discurs – Rugăciune
Doamne, Dumnezeu meu, mare e numele Tău. Mare este mila Ta, Tu ascultă ruga mea.
Doamne, Dumnezeu meu, mare e numele Tău. Mare este mila Ta, Tu ascultă ruga mea.
Doamne, Dumnezeu meu, mare e numele Tău. Mare este mila Ta, Tu ascultă ruga mea.
Sunt un ostaş bătrân, anul acesta am împlinit cinci zeci de ani în slujba Patriei şi ca sutaşul Corneliu, spun şi eu:
Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu.
Lucrul mainilor mele, nu îl trece cu vederea.
Jertfa sa nu îmi fie blestem pe capul meu ca lui Cain. Dumnezeu nu a ales carnea jertfită de Abel, pentru că i-ar fi plăcut mai mult carnea decât pastările şi graunţele, ci pentru că jertfa a lui Cain nu a fost curată. Pentru că jertfa trebuie să fie facută cu vrednicie, cu credinţă nădejde, dragoste şi duh drept.
Credinţa mea este slabă. Ajută credinţei mele!
Dragostea mea e o flacără care de abia mai pâlpâie, întăreşte focul dragostei mele! Sunt păcătos. Şterge fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte!
Nu sunt vrednic, dar am nădejde, Doamne!
Alungă-mă pe mine, păcătosul din casa aceasta dacă este nevoie, dar vino şi te sălăşluieşte în ea înspre zidirea în duh a credincioşilor din obştea satului acestuia. Alungă-mă pe mine, păcătosul din casa aceasta dacă este nevoie, dar vino şi te sălăsluieşte în ea spre zidirea în duh a credincioşilor din obştea satului acestuia. Alungă-mă pe mine, păcătosul din casa aceasta dacă este nevoie, dar vino şi te sălăşluieşte în ea spre zidirea în duh a credincioşilor din obştea satului acestuia. Doamne, Dumnezeul meu, mare e numele Tău. Mare este mila Ta, Tu ascultă ruga mea!
Amin!
