În curând, la Editura MJM din Craiova, va fi publicată ediția a doua a romanului „Patru nopți și trei zile” al scriitoarei gorjene Victoria Stolojanu-Munteanu. Pentru a populariza acest eveniment, vă prezentăm o cronică de carte realizată de către Daniel Marian, scriitor și critic literar, membru U.S.R.
Cu toții i-am trecut pragul. Precum vieții, așa și birtului. Măcar din curiozitate, dacă nu din necesități până la urmă omenești și putem presupune că întru câtva realmente firești. Este vorba despre instituția pusă cu înadinsul în drum, măria-sa birtul cel de toate zilele și nopțile unele mai tulburi decât celelalte.
Victoria Stolojanu-Munteanu alege și procesează spre rezultate savuroase „Patru nopți și trei zile” de aventură retorică, desfășurată în perimetrul fizic și psihic al birtului cu pretenția cum, nu se știe cum, de atoatecuprinzător.
Se dezbat aici unele situații cât se poate de serioase, alături de altele facile și chiar insignifiante. Totodată, aflăm lucruri de importanță maximă, precum că „O cârciumă în centru valorează mult față de una la periferie. Acolo sunt banii, în drum.”
Cât despre activitățile performate în aceste condiții, să ne înțelegem din start: „-Ce mai fac eu în cârciumă? Povestesc sau ascult poveștile altora.” Avem aici o lume pestriță cu îndeletniciri la fel, asociate sticlei, paharului, țoiului… După cum urmează: jocuri la aparate, cerșetorie de birt, discuții explicite despre sex în combinație cu sărăcie, carieră, scandal, violență. Bancuri, psihosociologie și chiar parapsihologie, ghicit în cafea, politică, pariuri și pilde. Familiști după care vine familia în birt… apologia beției. Grija reciprocă, solidaritatea bețivilor, în numărarea gradelor ca pe nestemate.
De unde vin toate acestea și ce motivează de fapt cartea? Zice foarte limpede Victoria Stolojanu-Munteanu: „Mă încarc cu energie pozitivă pe care am obligația să o întorc spre oameni prin poveștile mele. Sunt și eu un om făcut pentru lume?”
Iar după ce arde și se vindecă gâtlejul, vine și cugetarea maximă despre frumusețea împlinirii, ori mai degrabă a neîmplinirii?…:
„-Doamne, n-ai mai plecat acasă?
-Plec când trece trenul pe aici!
Mi-am mutat casa în cârciumă. Și totuși:
-Băiete, prea de mult timp aștept eu trenul ăsta să treacă și prin cârciumă! Ce-ar fi să mă duc în gară după el?
Astea-s vorbele mele de duh.”
Să mai putem spune că nu e grozavă viața în birt? Aș de unde!…
În acest sens și context, stabilimentul este supus dizertației iar noi nu avem nimic împotrivă, zile și nopți furtunoase, câte trei, câte patru, de care sigur ne vom îndrăgosti.
Daniel Marian, scriitor, critic, membru U.S.R.
