Biografii gorjene – Gheorghe Tătărescu – dramaturgul uitat de timp

237

gheorghe-tatarescuÎntre oamenii de stat pe care Gorjul i-a dat ţării, Gheorghe Tătărescu se distinge ca o personalitate complexă, interesată nu numai de treburile politice, economice ori juridice, ci şi de literatură şi publicistică; a fost nu numai orator înţelept la tribuna luptelor dintre partidele istorice, ci şi gânditor al viitorului patriei în preajma momentului crucial al insurecţiei naţionale; a bătut cu pasul terenurile alese pentru amplasarea obiectivelor economice de el iniţiate, dar a dat frâu şi condeiului în articolele de ziar ori în încercări literare de teatru care merită reţinute.

Educaţia

Gheorghe Tătărescu a fost unul dintre cei unsprezece copii ai generalului Nicolae Tătărescu (1850-1916) din satul Vlăduleni, comuna Bîlteni-Gorj, şi ai Speranţei Părăianu (1858-1920), fiica paşoptistului Zamfir Părăianu din Tîrgu-Jiu şi a Sevastiţei Prumuşanu.

Dramaturgul s-a născut în decembrie 1886 şi a crescut în respectul pentru eroii care s-au dăruit în luptele pentru independenţa patriei. Tatăl său îi era model, fiindcă luptase în frontul pentru cucerirea Plevnei la 1877 şi era militar cu renume de membru în comisia de pace cu turcii. Viaţa cazonă a tatălui îi va oferi mai târziu subiectele pentru piese de teatru.

Bunicii se numeau Gheorghe Tătărescu (1824-1872) şi Dumitrana Hurezeanu (1835-1909) iar dintre ei bunica i-a călăuzit paşii copilăriei celui ce va fi un cutezător, înţelept, iubitor de oameni şi de natură.

După terminarea studiilor liceale la Craiova şi universitare la Bucureşti, a urmat dreptul şi economia politică la Paris, unde şi-a format convingeri democratice luând parte la activitatea cercurilor socialiste. Şi-a luat doctoratul în drept în 1912 la Paris cu o teză pe temă politică, cula-tatarescu-curtisoaraapreciată de presa franceză.

În timpul studenţiei, la un an după drama ţărănimii, în 1908, a iniţiat la Tîrgu-Jiu, a condus şi redactat publicaţia „Gorjiul nou”, ziar independent cu vederi progresiste, la care a aderat şi tânărul Mihail Cruceanu. Milita încă de atunci, cum spunea în articolul “Chemare”, pentru “ridicarea conştiinţei sociale la cea înălţime morală, necesară unei noi rânduieli, unei vieţi politice”.

Politicianul

Întors în ţară în 1912, s-a stabilit la Târgu-Jiu, unde tatăl său, după pensionare în 1911, şi-a ales domiciliul în acest oraş, în casa de pe strada Siretului. S-a înscris în baroul gorjean şi s-a apropiat de politicieni. Era convins de necesitatea unor reforme democratice, potrivit idealurilor progresiste franceze. Afinitatea sa l-a apropiat de partidul naţional-liberal, aripa stângă, în care s-a înscris, imprimându-i treptat, la Târgu-Jiu, o atitudine democrată. Nu prea târziu va fi ales în parlament.

Războiul mondial l-a dus pe front între 1916-1918. După retragerea germană, a reeditat la Târgu-Jiu ziarul “Cuvîntul Gorjului”, al cărui director a fost. În articolul “Cuvîntul Gorjului” se considera angajat „la luptă pentru organizarea democraţiei gorjene”, fiind convins că “trebuie să răsară nu numai înfrăţirea tuturor neamurilor, dar şi înfrăţirea tuturor claselor”. În anul 1919 a colaborat la ziarul local “Voinţa”, de orientare apropiată vederilor sale democratice. Din 1921 va colabora, cu intermitenţă, în aproape 15 ani, la ziarul târgujian “Viitorul Gorjului”, al partidului pe care l-a condus, semnând articole sau dând interviuri pe idei de orientare progresistă.

Dramaturgul

Preocupat de verbul incisiv în declamaţii oratorice pe teme politice, Gheorghe Tătărescu şi-a însuşit uşor stilul creaţiei dramatice şi a încercat în acest domeniu fărâma-i de talent nealterat. Fiind pasionat de teatru, în 1923, a fost numit membru al comisiei naţionale pentru problemele teatrale, alături de Al.Valjean – director general al teatrelor, Caton Theodorian şi St. Şoimescu. A iniţiat, în iulie 1923, conferinţe pentru actori şi s-a interesat de repertoriul teatrelor naţionale. În toamna aceluiaşi an, împreună cu Ion Marin Sadoveanu, Ion Pillat, Horia Furtună, Al.Valean şi profesorul Murnu, însoţeşte în Ardeal, în turneu, trupa lui Aristide Demetriad, ale cărei spectacole le explică prin conferinţe de mare succes la public.

Atunci, în 1923, Gheorghe Tătărescu a creat o piesă de teatru, „Când vine viforul”, care a fost pusă în scenă, cu premieră la 6 decembrie şi continuând cu spectacole până la 23 martie 1924. O cronică pe larg a apărut în revista “Rampa”, în general favorabilă. În distribuţia piesei s-au aflat: Ana Luca (Wanda), Elena Parizianu (Maria), Al.Critico (Orlea), V.Antonescu (Sărdanaru), George Vraca (Cîndea), A. Atanasescu (Galu), A.Barbelian (Generalul), R. Bulfinski (Colonelul), A. Marius (un maior), I. Tîlvan (cap.Dinu), G.Ciprian (serg. Braia), I. Sîrbu(serg. Tintă), I. Finteşteanu (Ion Păduraru). Piesa a fost lansată şi de o revistă germană. În mai 1924, Teatrul Naţional din Bucureşti a făcut un turneu cu piesa “Când vine viforul” de G. Tătărescu şi piesa “Fraţii Karamazov” după romanul lui Dostoiewski. Piesa lui Tătărescu nu a fost tipărită, se cunoaşte dintr-un manuscris păstrat la Academia Română. Piesa în 4 acte “Când vine viforul”, pusă în scenă de Constantin Nottara, are o acţiune care se petrece în Gorj, la Tismana, Tîncăbeşti etc., în timpul primului război mondial, amintind de momente reale petrecute în luptele de la Jiu. E drama personală a blazatului, desfăşurată sub obsesia războiului care domină acţiunea. Eroul Cândea este un dezrădăcinat care se bucură de desfrâu şi morala nihilistă, dar care moare în război ca toţi ceilalţi eroi, pentru izbânda finală, făcând să domine instinctul triumfului de neam asupra slăbiciunilor individului. Faptele sunt expuse cu obiectivitate, efortul obscur este evocat sumbru. Greşelile piesei constau în episoade netratate îndeajuns artistic iar faptele nude sunt explicate ulterior verbal, obositor.

Drama ofiţerului din popor

O altă piesă semnată de Gheorghe Tătărescu este “Taina”, publicată în “Convorbiri” din 1907; a fost scrisă la vârsta de 21 ani şi a fost inspirată, desigur, din viaţa cazonă a tatălui său, generalul Nicolae Tătărescu. “Taina” este drama ofiţerului provenit din obârşia umilă a omului de la sat din anul 1907, drama omului din popor care se întoarce în locul copilăriei ca la un izvor de apă vie.

Ofiţerul, Călin, nume cu rezonanţă în folclorul românesc, este personajul demn de munca lui şi de respectul şi ajutorul dat soldaţilor simpli, ceea ce nu caracteriza pe ofiţerii – fii ai unor oameni de-bani-gata. Prietenul său e ofiţerul Scorei, alt nume din popor, care aminteşte de trăinicia fierului, ca şi a prieteniei îndelungate. El descoperă că prietenul Călin ţine în ascuns, în taină, originea-i umilă, a familiei de negustori.

Piesa “Taina” este o dramă în care se îmbină comicul şi tragicul, categorii ale frumosului, ca şi binele cu răul, încărcături etice prin excelenţă, cu rol educativ însemnat într-o operă literară.

Cariera de dramaturg a lui Gheorghe Tătărescu s-a întrerupt uşor, autorul intrând cu adevărat în politică (în 1919, ca deputat) şi ajungând înalt demnitar, mai întâi ministru subsecretar de stat la interne, din 1924, cu intermitenţe, până în 1928, apoi ministrul industriei şi comerţului, chiar preşedinte al comisiei de miniştri între 1934-1937 şi 1939-1940, şi ministru al afacerilor externe după eliberarea patriei de sub jugul fascist, în primul guvern al ţării după 1944.

În slujba ţării

Activând o lungă perioadă în condiţiile grele ale fascismului, Tătărescu nu şi-a găsit mai mult timp pentru literatură, renunţând la creaţia dramatică, în folosul stimulării dezvoltării economice a patriei şi al democratizării relaţiilor interne şi externe ale ţării.

Prin talentul oratoric şi înaltul său patriotism avea să susţină interesele României la Conferinţa de la Paris, după a doua conflagraţie mondială, şi să exercite un rol deosebit în guvernul Petru Groza. Gorjenii îl reţin şi pentru obiectivele economice pe care le-a iniţiat în deceniul al patrulea al secolului trecut în teritoriul judeţului natal. A fost închis între 1950 şi 1953.

S-a stins din viaţă în 1957 la Bucureşti, lăsând în urmă-i cele două piese de teatru, care, chiar dacă au fost date uitării, încă din timpul vieţii lui, îl înscriu în istoria teatrului jucat în România secolului XX, pentru care a fost premiat.

Dr. Ion Mocioi

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here