Bilanț pozitiv pentru Muzeul Județean Gorj la sfârșit de an

626

Anul 2016 a fost unul foarte bun pentru Muzeul Județean Gorj, atât în ceea ce privește numărul de vizitatori și încasările, cât și calitatea evenimentelor organizate de instituția de cultură. Și anul ce vine se anunță a fi unul la fel de plin de evenimente, ce vor aduce la Târgu-Jiu inclusiv cercetători de peste hotare.

Circa 65.000 de vizitatori a avut Muzeul Județean Gorj în anul 2016, atât din țară, cât și din străinătate. Peștera Polovragi și Casa-muzeu ”Constantin Brâncuși” de la Hobița au rămas și anul acesta cele mai vizitate obiective turistice din județ. ”Pe parcursul anului care în următoarele zile se sfârșește Muzeul Județean Gorj a avut circa 65.000 de vizitatori, atât cu taxă, cât și fără taxă. Cele mai vizitate obiective sunt, ca și în anii precedenți, Peștera Polovragi (între 35.000 și 40.000 de vizitatori), Casa-muzeu ”Constantin Brâncuși” de la Hobița (între 10.000 și 11.000 de vizitatori), Muzeul de Istorie și Arheologie (circa 7000 de vizitatori) și Muzeul de Artă (circa 6000 de vizitatori). Comparativ cu anii trecuți, avem cu circa 2000 de vizitatori mai mult. Sunt vizitatori atât din țară, cât și din străinătate, din diverse puncte ale globului pământesc. Veniturile au fost depășite și anul acesta. Ele se situează în jurul cifrei de trei miliarde de lei și provin din taxe de vizitare și activități de consignație. Avem și oferim spre vânzare publicului suveniruri, cărți, reviste, vase ceramice din centre importante (din Mehedinți, centrul de la Noapteșa-Șișesti, de la Oboga, din județul Olt, și de la Horezu, din județul Vâlcea”, a declarat Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Județean Gorj. Cei care au trecut pragul instituției în 2016 au avut ce să vadă.muzeu (1)

Pe lângă expoziția permanentă, Muzeul Județean Gorj a mai găzduit expoziții temporare de artă sau foto-documentare, dar și expoziții de arheologie în cadrul cărora au fost prezentate rezultatele cercetărilor arheologice efectuate pe Centura ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu, unde au fost depistate și cercetate șase situri arheologice care merg din Epoca Bronzului până în Epoca Medievală. În ceea ce privește expozițiile de artă, cele mai interesante au fost organizate în colaborare cu Pierluigi Luise, un curator din Italia, care a compus pe simezele Muzeului de Istorie și Arheologie expoziții ce au inclus și pictori consacrați, cum este, de exemplu, Carravagio. Intrarea la expozițiile temporare organizate de Muzeul Județean Gorj este gratuită. Vizitatorii trebuie să plătească doar biletul de acces în muzeu, bilet al cărui preț variază între 1.5 lei și 3 lei. Tot anul acesta, muzeul gorjean a găzduit mai multe simpozioane, festivaluri și spectacole. ”Am organizat simpozioane cu caracter local, regional și național. Cea mai importantă a fost Sesiunea Națională de Rapoarte Arheologice, ediția 50, ediție aniversară, care a adunat arheologi din toată țara la Târgu-Jiu, unde și-au expus cercetările realizate pe parcursul anului 2015. De asemenea, am organizat două simpozioane cu caracter național, unul de etnografie, iar celălalt de preistorie. Am mai desfășurat și programe metamuzeale, festivaluri, piese de teatru și spectacole de balet, deoarece avem parteneriate cu două ONG-uri din Târgu-Jiu, asociații care se ocupă una cu teatrul și comunicarea, iar cealaltă cu baletul”, a precizat Dumitru Hortopan. Anul 2016 a mai adus la Muzeul Județean Gorj și câteva achizții importante, în valoare de circa 60.000 de lei, constând în piese de etnografie și istorie, cum ar fi o șaretă de la 1916, o sanie de lemn, scoarțe, macate, obiecte care au aparținut Domnicăi Trop și ceramică.muzeu (2)

Planuri pentru 2017
Și anul 2017 se anunță a fi la fel de plin de evenimente importante. ”Pentru anul viitor, pe lângă evenimentele care au marcat istoria națională și locală și în cinstea cărora vom organiza evocări, simpozioane și expoziții foto-documentare, vom organiza un Congres Mondial de Epoca Bronzului, în perioada 12-15 octombrie, în colaborare cu Universitatea din Heidelberg și Institutul Național de Arheologie ”Vasile Pârvan” al Academiei Române din București. Vor participa circa 25 de cercetători din țări cum ar fi: Germania, Suedia, Franța, Marea Britanie, Bulgaria, Italia, Elveția, Croația, România. De asemenea, se va deschide un nou șantier arheologic sistematic, în parteneriat cu Institutul Național de Arheologie ”Vasile Pârvan”, la Seaca, Târgu-Logrești, unde în anii anteriori a fost descoperit un sit de Epoca Bronzului. Totodată, se va continua șantierul arheologic de la Stoina, Păișani, unde se află o cetate geto-dacică de secolele V-II Î. Hr.. În perioada 15-19 august vom organiza, în colaborare cu Academia Română, Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca și Universitatea din București, o școală de vară și un simpozion științific național de etnografie intitulate ”Țăranii și universul lor cultural. O istorie culturală a lumii rurale din Oltenia”. În luna aprilie organizăm un târg al Floriilor – o expoziție națională de obiecte hand-made pe temă pascală; este o expoziție organizată la muzeu de către Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae” din Târgu-Jiu și Școala Gimnazială Nr. 5 din Râmnicu Vâlcea. Pe 17 septembrie 2017, vom avea și o expoziție temporară de sculptură ”Umbre pe zid”, semnată de Valer Neag”, a mai precizat managerul Muzeului Județean Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here