Bicentenarul Avram Iancu (III)

621

,,Unicul dor al vieții mele e să-mi văd Națiunea mea fericită, pentru care după puteri am lucrat până acuma…” (Testamentul lui Avram Iancu, 20 dec. 1850)

CULTUL ADUNĂRII NAȚIONALE DE LA BLAJ
Izbânda deplină a ideii naționale
Istoria a dovedit că Adunarea Națională de la Blaj din 3-5 mai 1848 i-a făcut pe toți românii ardeleni să se cunoască pe sine, să se cunoască unul pe altul, conducători și conduși să aibă același scop național, acesta făcând lăturalnice orice alte scopuri particulare. În acele zile, conștiința națională primea aureola perenității, iar prin prezența românilor din celelalte provincii românești, primea și pecetea unității în cuget și simțiri a românilor din interiorul și din exteriorul arcului carpatic, starea revoluționară din tot spațiul românesc accentuând ,,caracterul unitar al națiunii”.
Jurământul depus de cei prezenți la adunare și, prin ei, de tot poporul român din Ardeal a născut CULTUL ADUNĂRII NAȚIONALE DE LA BLAJ. Că acolo se născuse un nou cult național aveau să o confirme zilele și anii care au urmat. Când simțeau că vânturi neprielnice, avare, se abăteau asupra locurilor, românii de peste munți, dar și cei din Țara Muntenească și Moldova, invocau jurământul sacru de pe Câmpia Libertății, amintindu-și de aceea unitate care s-a sudat între elite, între învățații nației și poporul binecredincios.
Evenimentele care au urmat imediat Marii Adunări Naționale de la Blaj au arătat că mințile celor care nu au luat în seamă cererile legitime, sfinte, ale unui popor ajuns în deplinătatea conștiinței sale naționale, nu au luat în calcul nici dimensiunea reacțiilor românești, deși, cu multă tărie, la Adunarea de la Duminica Tomii (30 aprilie 1848), Avram Iancu sugerase hotărârea unei nații de a nu mai sta în sclavie și de a-și ocupa locul pe care îl avea de drept între națiunile europene. Ce nu a luat în seamă Dieta Transilvaniei întrunită la Cluj, în ziua de 17/29 mai 1848, a fost că ea număra doar câteva sute de oameni, că nu avea reprezentativitate, în timp ce Adunarea Națională de la Blaj, prin cei 40.000 de participanți reprezenta românimea întreagă, iar jurământul sacru de acolo era o făclie care nu avea cum să se mai stingă, era altarul pe care se jertfea un popor.
Dacă demersurile delegațiile desemnate la Blaj să prezinte împăratului și Dietei transilvane hotărârea Marii Adunări Naționale nu au avut succes, mai mult, în ziua de 30 mai 1848, votându-se ,,uniunea” Transilvaniei cu Ungaria, jurământul sacru depus pe Câmpia Libertății a fost asumat de întreg poporul, care era de acum convins că numai ridicând din nou lancea lui Horea se putea apăra cauza națiunii și onoarea acesteia, așa cum prevăzuse Avram Iancu. Pentru poporul românesc din Ardeal, hotărârile Adunării de la Blaj erau sacrosante, fapt dovedit în vara anului 1848, când regimentele de graniță s-au poziționat clar împotriva ,,uniunii”, iar masele de țărani și-au arătat împotrivirea la unificarea administrativă, românii neparticipând nici la alegerile pentru Parlament. Din nou, poporul român alege ca formă de manifestare Adunarea Națională, fiecare român fiind credincios jurământului făcut cu câteva luni în urmă pe Câmpia Libertății. “Înteligenția” românească, mânată în luptă de poporul conștient de destinul și energiile sale, va hotărî convocarea unei noi adunări la Blaj, aceasta desfășurându-se între 3/15 și 16/28 septembrie 1848. Mobilizați și conduși, printre alții, de Avram Iancu și Axente Sever, mii de țărani au luat din nou drumul Blajului, conducătorii națiunii române trecând la instruirea și organizarea militară a acestora. Din nou, ca și la Duminica Tomii, sosirea celor peste 6.000 de moți, organizați militărește de Avram Iancu, a creat emoție, curaj și speranță. Se dovedea încă o dată că Adunarea Națională de la Blaj din 3-5 mai 1848 devenise cult național. Pe lângă faptul că națiunea română se proclamase la Blaj liberă și independentă, ea manifestase cea mai curată concetățenie față de celelalte națiuni ale Transilvaniei. Un ziar al vremii constata chiar în acele zile de sărbătoare ale națiunii române din Ardeal că și celelalte naționalități de acolo se puteau inspira din atitudinea dovedită de cei prezenți: ,,Ascultaţi popoare ale Transilvaniei. Luaţi exemplu de la acest popor, disprețuit, și veți învăța de la dânsul, ce este ascultarea, pacea, ordinea bună și respectarea persoanelor si a proprietății… Mulțumită vouă tinerilor recunoscuţi, ce ați învățat poporul la acestea! Vivat poporul și junimea Română!” (Organu Național, gazetă bisericească, politică și literară, nr.1/12 mai 1848, Blaj, sub redacția lui Timotei Cipariu). La Blaj, românii sfințiseră prin jurământ adevăruri de nezdruncinat: ,,Ce e al altuia, nu vor lua, ce e al lor, vor apăra și revendica”, ,,pe alții nu vor asupri, pe sine se vor dezrobi”, ,,libertate cer pentru sine, dar pe alții a înjuga nu vor”, ,,Legea și limba vor ține până la moarte, dar legea și limba altora încă o vor respecta” (Unirea, Anul VIII, Nr.19/14 mai 1898).
La 20 de ani de la acel moment apoteotic, în 1868, în alte condiții istorice (instaurarea regimului dualist-1867), când, din nou ființa națională era amenințată în manifestările ei, cele hotărâte de înaintași la Adunarea Națională au fost socotite sfinte, lumină și călăuza pașilor în toate momentele critice care vor urma. Cultul Adunării Naționale de la Blaj se va manifesta cu și mai mare pregnanță decât în anii precedenți, nefiind localitate din Ardeal în care să nu aibă loc manifestări religioase și culturale, și cu acest prilej, poporul și fruntașii acestuia fiind legați de același jurământ sacru de la 1848. După cum consemnau ziarele vremii, în fiecare an de la 1848 încoace, în toate bisericile românești din Ardeal, în timpul serviciului divin, după ce se aduceau rugăciuni către împărat, erau venerați conducătorii poporului român de la 1848, martirii căzuți pentru libertatea nației în acei ani sângeroși (1848-1849) și mai înainte. Cultul Adunării Naționale de la Blaj devenea o cutumă în lăcașurile de cult, întreținând vie flacăra românismului și a libertății acestuia.
Potrivit relatărilor presei românești a timpului, manifestările dedicate Adunării de la Blaj erau dominate de credința că ,,românul are conștiința de sine și de demnitatea sa naţională și el nu-și va mai pleca capul niciodată sub jugul barbar, care s-ar încerca a-l distrage cât de puțin din integritatea demnității sale naționale”, cele hotărâte la Blaj fiind socotite ,,neviolabile”, că, pentru aceasta fost depus jurământul solemn pe Câmpia Libertății, știut fiind că ,,cine se stimează pe sine, își apără drepturile și demnitatea națională mai presus de orice sacrificiu, acela vai fi prețuit și stimat chiar și în cabinetele dușmanului” (Gazeta de Transilvania, Anul XXXI, nr.36/8 mai 1848). Ca și la 1848, în întreținerea cultului Adunării de la Blaj, rolul fundamantal l-a avut tinerimea studioasă, alături de care au venit sute de români, toți serbând ziua cu ,,pietate, însuflețire și căldură de român”, la toate manifestările pe lângă slujbele religioase și discursurile însuflețitoare ale elitelor, intonarea cântecelor naționale (,,Hora Unirii”, ,,Marșul lui Iancu”, ,,Deșteaptă-te române”), jocurile, cântecele și dansurile populare încântând mulțimile participante la manifestări. Desigur, apogeul manifestărilor a fost atins tot la Blaj, unde ,,inteligenția română, adunată spre a serba aniversarea zilei de 3/15 Maiu, cea atât de memorabilă în analele națiunii române, pătrunsă de însemnătatea zilei, dupa terminarea serbării a aflat cu cale a se aduna… și asupra situațiunii politice prezente, în care, în contra voinței sale, se vede aruncată pe sine și națiunea română”. La inițiativa lui Ion Rațiu și George Barițiu, cei prezenți au redactat un protest împotriva dualismului, cunoscut în istorie ca ,,Pronunciamentul de la Blaj” (Federațiunea, anul I, nr.73/12 mai 1868). Popularizat prin ziarele ardelene, Pronunciamentul, în cele trei puncte ale sale, menținea principiile și obiectivele stabilite la Adunarea de la Blaj din 3-5 mai 1848, devenite sfinte, inviloabile, prin jurământul depus atunci în fața națiunii române. După cum hotărâseră cei prezenți, Pronunciamentul a fost publicat în mai multe ziare românești, textul acestuia ajungând și-n presa internațională, opinia publică aflând despre idealurile legitime ale națiunii române din Ardeal. În funcție de starea vremii, în multe părți ale Transilvaniei, în acele zile de sărbătoare ale nației, fiind ploi neîntrerupte, serbările dedicate zilei de 15 mai 1848 s-au desfășurat la date diferite, peste tot însă ele au stat sub aureola sfințeniei cauzei românești. La Sibiu, cultul Adunării de la Blaj a fost asociat în mod fericit cu un alt mit al istoriei naționale, cu Mihai Viteazul Întregitorul. Dar să urmărim scrierile timpului: ,,Ziua de 15 mai în Sibiu se serbă cu o festivitate rară. Junimea română după ce fu de față la serviciul Dumnezeiesc în ambele biserici (referire la bisericile ortodoxă și greco-catolică n.ns.), unde se ridicară rugăciuni pentru Majestatea Sa Monarhul și Domnul țării, pentru națiunea română și martirii ei, la orele 11 favorizați de un timp frumos și senin, ieși în câmpul Șelimbărului. N. Densușianu, jurist, se sui pe movila ce este ridicată pe osemintele luptătorilor lui Mihai din 1599 și rosti o cuvântare despre libertatea câștigată la 1848. ”După un momentul coral ,,Ruinata cetățuie”, urmat de cel poetic (,,Către martirii români”, de A. Mureșanu), “N.Densușianu vorbește despre lupta de la Șelimbăr 1599 ca luptă de eliberarea a țăranilor ardeleni”, vorbitorul propunând ,,să se numească câmpia aceasta pentru întotdeauna Câmpul lui Mihai” (Familia, Anul IV, nr.17/14 mai 1868). Aceeași grandoare și aceeași încărcătură emoțională și națională au avut manifestările de la Cluj, Gherla, Năsăud, Turda sau Brașov; după serviciul divin și după glorificarea națiunii române și a ,,atleților cauzei naționale”, poezii cu puternic mesaj național compuse de poeți ardeleni dar și de cei din spațiul extracarpatic, îndeosebi Vasile Alecsandri și Bolintineanu, coruri interpretând piese cu valențe patriotice, naționale, aproape în fiecare găsindu-se și numele lui Mihai Viteazul Întregitorul, dansurile populare și muzica instrumentală au fost prilej de sărbătoare creștinească, națională. Potrivit ziarelor vremii, cultul Adunării de la Blaj s-a săvârșit cu aceeași smerenie și bucurie și în satele ardelene. După cum consemna un ziar ce apărea la Pesta, sărbătoarea națională de la 15 mai s-a serbat cu mare entuziasm de toți locuitorii din Săliștea Sibiului, din ,,tot scaunul Săliștei”, cu cei de la școala din Orlat și mulți români din orașul Sibiu, ,,locul ales fiind pădurea Bercu Roșu din comuna Săcelu, unde s-a adunat o mulțime de 4-5000 de suflete”, fiind ,,cu adevărat o serbare solemnă, cu banchet, strigări de vivate, cântări, jocuri, pușcături etc” (Federațiunea, anul I, nr.82/30 mai 1868). În toată Transilvania ziua de 15 mai 1848 devenise ziua Învierii unei nații: ,,Ce-i ziua Paștelui azi pentru lumea creștină, aceea e ziua de 3/5 mai 1848 pentru românii ardeleni.E ziua Învierii, a Libertății și ziua Salvării!” (Federațiunea, anul I, nr.71/9 mai 1868). Acest cult va culmina cu aniversarea a 50 de ani de la izbânda deplină a ideii naționale, ,,regina zilelor de mai” prevestind ziua cea mare a împlinirii destinului național. (Va urma).
Dumitru Cauc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here