Berca nu mai vrea în spatele gratiilor

403

Fostul ministru de interne Gabriel Berca, un gorjean originar din Novaci, le cere magistraților să îl scoată din spatele gratiilor, el fiind arestat într-un dosar de corupție, în care e acuzat că ar fi primit mită pentru a interveni la Guvern în vederea deblocării unor bani către o primărie ce avea o lucrare cu firma al cărei patron l-a mituit. Fostul demnitar s-a plâns la Înalta Curte de Casație și Justiție că este nevoit să stea într-o celulă cu persoane acuzate de crimă, în condițiile în care el a fost ministru de interne, dar și consilier prezidențial, precum și secretar general al Guvernului.
El le-a spus magistraților că nu îi este rușine cu cariera sa și tocmai de aceea dorește să fie anchetat într-o formă în care să se poată apăra cu argumente. Berca a respins ideea că ar fi primit bani pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale a PDL, partid în care a fost președinte de organizație județeană la Buzău, după care a trecut la PMP, iar de curând se înscrisese în UNPR, partid aflat la guvernare. Fostul ministru este în spatele gratiilor de aproape două săptămâni, el contestând mandatul emis pe numele său, Înalta Curte fiind cea care va da o decizie definitivă, până atunci Berca rămânând în arest preventiv.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here