BEC a stabilit formatul buletinului de vot pentru al doilea tur de scrutin al prezidențialelor

347

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit formatul buletinului de vot care va fi folosit în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie.

Potrivit unei decizii a BEC, publicată pe site-ul instituției, pe prima pagină a buletinului de vot se imprimă două patrulatere, egale între ele, cuprinzând numele și prenumele candidaților, în ordinea numărului de voturi valabil exprimate, obținute în primul tur de scrutin, de la stânga spre dreapta.
De asemenea, în colțul din stânga jos al fiecărui patrulater se înscriu prenumele și numele candidatului alianței electorale respective, iar în colțul din dreapta jos se înscrie denumirea prescurtată a alianței electorale.

Potrivit documentului BEC, prenumele și numele candidaților, precum și cuvintele ce se înscriu în interiorul patrulaterelor se tipăresc cu litere corp 12 verzale drepte.
În decizia BEC se mai precizează că a doua pagină a buletinului de vot nu va fi imprimată, urmând ca pe aceasta să se aplice ștampila de control de către președintele biroului electoral al fiecărei secții de votare.
AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here