Scandal într-un club din Târgu Jiu. Doi bărbați, arestați

1353

Doi bărbați în vârstă de 43, respectiv 19 ani, au ajuns în arestul IPJ Gorj după ce s-au luat la bătaie cu un alt individ în incinta unui club din Târgu Jiu.

„La data de 2 martie 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui conflict între mai multe persoane, în incinta unui club din localitate. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Târgu Jiu și fiul acestuia, de 19 ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, au avut un conflict spontan cu un alt bărbat, în vârstă de 33 de ani, agresându-se reciproc. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, ulterior, fiind extinsă urmărirea penală și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. În urma probatoriului administrat în cauză, față de bărbații de 43 și 19 ani, a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, urmând ca la data de 3 martie, aceștia să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale. De asemenea, față de bărbatul în vârstă de 33 de ani, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here