Barack Obama consolidează cooperarea între SUA şi ONU

441
ObamaBarack Obama va concretiza luna aceasta noua relaţie de cooperare între Statele Unite şi ONU, când va deveni primul preşedinte american care va prezida Consiliul de Securitate, relatează Financial Times.

Obama va prezida reuniunea ONU din 24 septembrie, a cărei principală temă va fi neproliferarea şi dezarmarea nucleară. Statele Unite deţin, în septembrie, preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU.
Întâlnirea liderilor mondiali din acest an va aborda însă numeroase teme. Astfel, oficialii din cadrul ONU speră că dezbaterea pe tema schimbărilor climatice de la 22 septembrie va stimula ajungerea la un acord în privinţa problemelor legate de climă în decembrie, la Copenhaga.
Există speranţa că o posibilă întâlnire între premierul israelian Benjamin Netanyahu, preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, pe care Obama o va găzdui, să ducă la înregistrarea de progrese privind pacea din Orientul Mijlociu.
Preşedinţii vor discuta de asemenea de modalităţile de abordare a ambiţiilor nucleare ale Iranului.
Obama a oferit Teheranului un termen limită pentru a răspunde la propunerea sa de negociere.
Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad va participa la Adunarea Generală „pentru a expune viziunile iraniene asupra gestionării lumii”, potrivit unui consilier.
Departamentul american de Stat nu a exclus nici posibilitatea ca Obama să se întâlnească în trecere cu liderul libian, Muammar Khadafi, amândoi adresându-se Adunării Generale a ONU în aceeaşi zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here