Banii pentru subvenţiile la motorină, rambursaţi în 2015

225

Guvernul va aloca suma de 683.157.750 de lei privind ajutorul de stat pentru motorină utilizată în agricultură până la data de 31 decembrie 2014. Potrivit unei Hotărâri pentru modificarea acestui tip de ajutor de stat publicată pe site-ul Ministerului Agriculturii, banii vor fi alocaţi din bugetul de stat de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anii 2014 şi 2015.

Pentru trimestrul al patrulea al anului 2014, plata ajutorului de stat sub formă de rambursare se efectuează în anul 2015. Ajutorul de stat pentru motorină se acordă producătorilor agricoli în funcţie de sectorul în care îşi desfăşoară activitatea. Pentru sectorul vegetal, odată cu cererea trimestrială de plată se va depune şi copia cererii unice pe suprafaţă sau documentul care atestă înscrierea în Registrul plantaţiilor viticole.

Utilizare doar pentru activităţi agricole
Cei îndreptăţiţi să primească această formă de subvenţionare au obligaţia să utilizeze cantităţile de motorină achiziţionate cu acciza redusă strict în scopul destinat conform prevederilor legale. Totodată, ei trebuie să notifice în scris, în termen de 10 zile lucrătoare, orice modificare a structurii de culturi  şi a suprafeţei totale, modificarea efectivului de animale/pasări/familii de albine/viermi de mătase sau a cantităţii de apă ori cazurile excepţionale apărute ca urmare a efectelor unor circumstanţe naturale pentru care s-a solicitat determinarea şi acordarea ajutorului de stat. Plata ajutorului de stat sub forma de rambursare se efectuează trimestrial în anul 2014, în limita cantităţilor maxime anuale aprobate prin Ordin MADR. În situaţia în care cantităţile de motorină pentru care se solicită plăţi în cadrul schemei de ajutor de stat depăşeşte cantităţile maxime anuale, cuantumul plăţilor se reduce proporţional pentru toate sectoarele. Subvenţia la motorină se plăteşte sub forma de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here