Bani de la Guvern pentru Consiliul Judeţean Gorj şi primăriile din judeţ

224

Consiliul Judeţean Gorj şi mai multe primării din judeţ au primit 9 milioane de lei de la Guvern pentru finalizarea mai multor proiecte aflate în derulare. Este vorba de 21 de proiecte de alimentare cu apă, canalizare şi reabilitare de drumuri. Alte 16 milioane de lei urmează să ajungă în Gorj în luna octombrie.

Program Naţional de Dezvoltare Locală în judeţul Gorj a fost majorat cu încă 25 de milioane de lei. 9 milioane au fost deja repartizate mai multor primării din judeţ, dar şi Consiliului Judeţean Gorj. „Faţă de programul iniţial, de 25 de milioane, au fost adiţionate cu 9 milioane 21 de proiecte. Ca o fază finală, programul va fi majorat până la sfârşitul lunii octombrie, cu încă 16 milioane de lei. Se urmăreşte terminarea proiectelor ce au executate lucrările şi trebuie puse în funcţiune, continuarea proiectelor începute şi demararea de proiecte noi”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Printre beneficiari se numără primăriile Văgiuleşti şi Leleşti. „Sunt foarte mulţumit de suma alocată pentru că suntem în încheierea programului. Avem 85% realizat şi presupun că până la sfârşitul anului o să-l finalizăm. Este un proiect început din anul 2009 şi ne bucurăm foarte mult că ajungem cu el la final pentru că dacă se mai prelungea puţin puteau apăreau alte vicii la lucrări”, a declarat Constantin Pârjol, primarul din Văgiuleşti. Şi edilul din Leleşti este mulţumit de veştile primite. „Banii sunt foarte necesari pentru că datorită lucrărilor începute şi neterminate aveam conturile blocate. Cu această ocazie o să pot să deblochez şi conturile şi o să pot să finalizez ceea ce am început. Eu aveam apă în toată comuna dar în perioada de vară, fiind secetă, aveam o problemă cu captarea şi am hotărât, împreună cu Consiliul Local, să mergem şi să facem o captare mai sus cu 3 km. Sper ca în continuare să se dea şi pentru alte proiecte pe care le avem în derulare”, a spus Marian Rotaru. Sume de bani au fost alocate şi pentru localităţile Plopşoru, Crasna, Dănciuleşti, Logreşti, Stăneşti, Stoina, Baia de Fier, Băleşti, Berleşti, Bumbeşti-Piţic, Bustuchin, Aninoasa,Urdari şi Vladimir. Preşedintele CJ Gorj i-a avertizat însă pe primari ca dacă nu-şi vor finaliza proiectele nu vor mai primi bani. „Cei care nu-şi realizează lucrările, cei care nu realizează plăţile pe lucrările executate, nu vor mai primi bani. Banii se vor duce la alţii. La nivelul judeţului, vom fi pregătiţi să luăm bani de la cei care nu au făcut şi să-i dăm la ceilalţi, nu să-i dăm afară din judeţ. Noi avem un program pe care trebuie să-l realizăm întocmai. Pentru a avea fonduri anul viitor, noi trebuie să ne asigurăm că vom pune în funcţiune anul acesta cel puţin 19 lucrări”, a spus Ion Călinoiu.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here