Bâlciul anual tradiţional de la Godineşti, în linie dreaptă

550

Godin 1Autorităţile locale din Godineşti s-au implicat şi în acest an în organizarea Bâlciului tradiţional anual de animale şi produse agricole. La ediţia din acest an vor fi prezenţi producători din judeţe precum Dolj, Mehedinţi, Sibiu, Alba şi Hunedoara, dar nici gorjenii nu vor lipsi de la eveniment.

Bâlciul anual de animale şi produse agricole de la Godineşti a devenit o tradiţie atât de veche încât s-a pierdut şirul anilor săi. Autorităţile locale s-au implicat an de an în organizarea acestei nedei, iar anul acesta au venit cu câteva noutăţi. „Înainte percepeam taxă de participare la fiecare producător; de anul acesta luăm bani numai la cei care vor sta în incinta împrejmuită. Taxa este de 5 lei pe metru pătrat pentru toată perioada bâlciului”, a explicat Gheorghe Corbeanu, edilul comunei Godineşti.

Două zile de petrecere

Perioada de desfăşurare a acestui târg este 1-2 august. Ele vin ca o continuare a Festivalului de Tineret, care în acest an a ajuns la ediţia cu numărul XIII. Potrivit edilului Corbeanu, aici se comercializează o gamă largă de „mărfuri” şi produse, de la acadele până la armăsari nărăvaşi. Intrarea în comuna Godineşti va deveni, începând de duminică, 31 iulie locul de întâlnire al locuitorilor din cele şapte sate componente ale comunei şi de asemenea a celor limitrofe acesteia.

Trei hectare împrejmuite pentru bâlci

godinesti 3Pentru a le crea condiţii cât mai bune producătorilor veniţi la bâlci, primarul Gheorghe Corbeanu a împrejmuit un teren cu o suprafaţă de 3 hectare. Spaţiul împrejmuit este prevăzut cu apă potabilă, curent electric şi tomberoane pentru gunoaie. „Avem o suprafaţă de 3 hectare închisă, care se umple cu comerţuri industriale şi alimentaţie publică. Acolo am asigurat apă potabilă, energie electrică şi colectare gunoaie. Animalele vor fi separat, în imediata apropiere a spaţiului împrejmuit”, a confirmat edilul. Pentru desfăşurarea bâlciului, autorităţile locale au cerut şi acordul DSVSA, precizând că îndeplinesc toate condiţiile cerute pentru astfel de evenimente. Reprezentanţii DSVSA şi-au dat acordul pentru organizarea bâlciului de la Godineşti.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here