Bălăeț anticipează un nou sezon dificil la handbal: ,,Ne-am pus toată lumea în cap”

1215

Directorul de la CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeț, este mulțumit de comportarea handbalistelor gorjence în acest sezon. Echipa condusă de Liviu Andrieș va continua în Liga Florilor și în următorul an competițional, după ce a câștigat toate meciurile de baraj ale turneului de promovare/menținere de la Mioveni. A fost un an istoric pentru CSM, care a pătruns și în grupele EHF European League. Alb-albastrele au fost aproape și de un nou Final 4 în Cupa României, dar au fost eliminate de Gloria Bistrița după un meci strâns. Ardelencele au pierdut și finala din EHF, dar nici nu au câștigat vreo competiție internă, în campionat fiind învinse chiar și de Corona Brașov. ,,A fost o săptămână foarte grea la acest turneu de baraj de la Mioveni, pentru că, cum spuneam zilele trecute, premergătoare acestui turneu, nu cred că meritam să ajungem acolo. Conjunctura și celelalte rezultate ne-au dus acolo. Presiunea și-a spus cuvântul. Nu am făcut cele mai bune meciuri, dar important este că le-am câștigat pe toate trei și, pentru încă cel puțin un an, o să fim tot în Liga Florilor. A fost un an bun, chiar foarte bun, cu multe puncte, am obținut chiar mai multe puncte față de anul trecut și ne-am calificat în cupele europene, în grupele EHF. Deci a fost un an pentru secția de handbal perfect, pot să spun, și mă bucur foarte tare că am trecut și de acest hop”, a declarat Bălăeț.
Conducătorul clubului gorjean este conștient că urmează un sezon dificil după evenimentele din ultimele etape, atunci când două dintre meciurile decisive pentru stabilirea echipelor care retrogradează au fost considerate suspecte de oficialii din FRH și nu numai. De aici, anchete pe plan intern și altele care vizează pariurile sportive. Bălăeț a declarat că echipele vor fi primite ,,cu brațele deschise” de fanii gorjeni. ,,Va urma un sezon dificil, pentru că ne-am pus toată lumea handbalului românesc în cap, dar împreună cu acești suporteri minunați sper să reușim și la anul să facem performanță, să fim mai buni. Am condamnat aceste meciuri și am ieșit cu pieptul înainte. Până la urmă, nu ne e frică de nimic și vrem ca rezultatele să se stabilească doar pe teren și nu în afara lui. Nu am avut noi suspiciuni, ci chiar proprii lor suporteri. I-au condamnat pe rețelele de socializare, s-au autosesizat. S-a pornit așa un mare tămbălău, care cred că nu se va termina nici măcar anul viitor. Mă bucur foarte tare pentru că ne-au întărit aceste evenimente și, cu proprii noștri suporteri, o să-i primim așa cum se cuvine, cu brațele deschise, aici, la Târgu Jiu, pentru încă un an”, a mai spus directorul de la CSM. Obiectivul trupei gorjene este același anul viitor: menținerea în Liga Florilor. Totuși, se vrea un progres în ceea ce privește locul în clasament. CSM Târgu Jiu ar fi reușit și în campionatul precedent să se claseze în primele 9-10 echipe, dar Vâlcea și Rapidul nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor în partidele cu Corona Brașov, respectiv Măgura Cisnădie. Evident, și la formația din orașul lui Brâncuși vor exista modificări în lot. ,,Este clar că vrem mai mult, adică în primele 8-9 echipe din țară. Acum o să vedem, pentru că o să mai plece jucătoare, o să mai vină. Campionatul s-a terminat, dar noi lucrăm în continuare la definitivarea lotului și, în scurt timp, o să vă anunțăm ce și cum vom face, ce achiziții și ce plecări vor fi”, a conchis Bălăeț.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here