Bal de poveste, la Teatrul „Elvira Godeanu”

494

Picture 070Duminică seara s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a Balului Teatrului „Elvira Godeanu”. Timp de patru ore, cei 200 de invitaţi s-au bucurat de muzică de calitate, au valsat şi au avut ocazia de a vedea numere artistice noi, pregătite pentru spectatori de către actorii Teatrului „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu.

Organizat pentru prima dată anul trecut, evenimentul s-a dovedit a fi unul pe placul gorjenilor, dovadă şi numărul mare de persoane care au participat şi anul acesta la Balul Teatrului. Mai mult, potrivit directorului Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, foarte multe persoane s-au arătat deja interesate de ediţia de anul viitor: „A fost un succes extraordinar. A durat patru ore iar până la sfârşitul serii toată lumea a urcat pe scenă. Nici nu am simţit când a trecut timpul. Conceptul se pare că a prins; lumea ne întreba ce le pregătim pentru anul viitor. A fost un mega-spectacol şi aproape toată lumea a respectat ţinuta”, a spus Marian Negrescu. Printre cei prezenţi duminică seara la bal, „echipat” corespunzător cu papion, s-a numărat şi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, care i-a lăudat pe organizatori pentru această iniţiativă: „E o iniţiativă minunată. Am participat şi anul trecut şi am de gând să Picture 293fiu prezent şi la următoarea ediţie”, a declarat Ion Călinoiu. Prima parte a spectacolului a fost asigurată de actorii Teatrului „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu care au pregătit un spectacol de excepţie, din care nu au lipsit numere artistice prezentate în premieră în faţa publicului. În cea de-a doua parte a spectacolului, pe scenă au urcat prim-soliştii Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti: Bianca Ionescu, Amelia Antoniu, Toni Zidaru, aceştia oferindu-le invitaţilor un recital extraordinar. Totodată, pe scenă au urcat şi două tinere foarte talentate ale căror voci au stârnit aplauze în rândul celor prezenţi în sală: Maria Gugu şi Ileana Popescu. Pe parcursul celor patru ore, invitaţii au avut ocazia de a valsa alături de actori şi de asculta muzică de calitate. Seara s-a încheiat printr-o colindă, cântată la unison de întreaga sală.

Evenimente deosebite, organizate şi anul viitor

Picture 118Pentru anul viitor, conducerea Teatrului „Elvira Godeanu” pregăteşte nu unul, ci două astfel de evenimente, mai ales că se vor împlini şi 10 ani de la darea în folosinţă a sălii teatrului: „Anul viitor vom organiza o nouă ediţie a Balului Teatrului dar şi un alt eveniment mai deosebit. În noiembrie se împlinesc 10 ani de la darea în folosinţă a sălii, moment de trebuie marcat aşa cum se cuvine”, a precizat Marian Negrescu. De asemenea, acesta a declarat că intenţionează să aducă şi câteva Picture 092modificări în programul galei premiilor Festivalului „Zilele Elvira Godeanu”, în sensul că momentele artistice vor fi susţinute de copii talentaţi din Gorj: „Anul viitor, în cadrul Galei Premiilor „Zilele Elvira Godeanu”, toate momentele dintre premii vor fi susţinute de copii talentaţi. Cred că oraşul nostru a fost pus mereu în situaţie de a afla ce copii talentaţi avem după ce aceştia câştigă premii în alte oraşe. Este o situaţie păguboasă. Pentru aceşti copii este important să le fie recunoscut talentul şi la ei acasă, motiv pentru care vrem să promovăm cât mai mult tinerii talentaţi din Gorj”, a precizat directorul Teatrului „Elvira Godeanu”.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here