Băieţel de 11 ani, accidentat la Băleşti

371

Un băieţel în vârstă de numai 11 ani a ajuns miercuri la spital după ce a fost rănit într-un accident de circulaţie produs pe raza comunei Băleşti. Copilul se plimba cu bicicleta când a fost acroşat de un autoturism căruia, potrivit poliţiştilor, nu i-a acordat prioritate. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Accidentul a avut loc miercuri dimineaţă, în jurul orei 07:34, pe DN 67- Băleşti. Potrivit poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, care au efectuat cercetările la faţa locului, accidentul s-a produs după ce băieţelul de 11 ani, ce se deplasa cu o bicicletă, nu a acordat prioritate autoturismului condus de bărbat în vârstă de 31 de ani, din aceeaşi comună. “În timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe DN 67- localitatea Băleşti, din direcţia Motru către Târg-Jiu, I.F., de 31 ani, din comuna Băleşti, a acroşat pe biciclistul A.A., de 11 ani, din comuna Băleşti, care nu a acordat prioritate la pătrunderea de pe DC Băleşti. În urma impactului a rezultat accidentarea biciclistului A.A. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a anunţat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here