Bacalaureat 2018: Peste o mie de CONTESTAŢII au fost depuse, majoritatea la Română

439

Peste o mie de contestaţii au fost înregistrate, la nivelul județului Gorj, în urma afişării primelor rezultate la examenul de bacalaureat, cele mai multe, respectiv 443 fiind depuse la proba de Limba şi Literatura Română, au declarat, pentru Gorjeanul, reprezentanţii Inspectoratului Școlar Gorj. „Au fost depuse 1100 de contestații, din care 443 la limba română, 331 pentru proba a doua, matematică, respectiv istorie și 326 de solicitări de reevaluare pentru proba a treia scrisă, a precizat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Rezultatele examenului de Bacalaureat 2018 au fost publicate pe site-ul bacalaureat.edu.ro, miercuri, iar contestaţiile au fost depuse în aceeaşi zi. Lucrările vor fi reevaluare în alt județ. Rezultatele finale vor fi afişate pe 9 iulie.
Din cei 3666 de candidați înscriși, 3054 au fost prezenți, iar doi au fost eliminați, gradul de promovabilitate în prima sesiune, înainte de contestații, fiind de 60, 61 la sută.

VEZI AICI REZULTATELE!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here