Avocatul pătat Donoiu se vrea ales în Baroul Gorj

382

donoiuSancţionat de două ori de Baroul Gorj pentru abateri disciplinare şi chiar amendat recent cu 500 de lei, avocatul Marcel Donoiu şi-a depus candidatura pentru o funcţie de conducere aparţinând acestui organism. Donoiu vrea să devină de vineri membru în Consiliul CAA al Baroului Gorj, candidatura sa fiind analizată de Consiliul Baroului care i-a şi invalidat-o.

Candidatura lui Donoiu trebuie să treacă şi de Adunarea Generală a Baroului Gorj, fapt imposibil mai ales că pretendentul la funcţie are sancţiuni date chiar de acest organism.

Baroul Gorj îşi schimbă conducerea, fostul decan Ştefan Moţăţăianu nemaiputând candida deoarece are deja două mandate la activ. S-au înscris în cursă iniţial patru persoane, Liliana Clima, Grigorie Marcu, care s-ar fi retras, Florinela Giorgi şi Florian Homescu, ultimul fiind preferat pentru funcţie. Alegerile au loc vineri, 30 martie, la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, cu începere de la ora 13.00. Dacă pentru funcţia de decan s-au înscris patru persoane, mai aşteptându-se propuneri şi astăzi în sală, pentru funcţia de consilier în Baroul Gorj s-au înscris 29 de persoane, Ştefan Moţăţăianu, actualul decan, aflându-se printre acestea ca şi Liliana Clima, care candidează şi la funcţia de decan.

Donoiu a trecut prin Comisia de Disciplină şi a preferat CAA

O singură persoană s-a înscris pentru calitatea de membru în Comisia de Disciplină, adică Ligia-Daciana Munteanu, aici nefiind concurenţă pe post. Mare bătălie se dă însă pentru calitatea de membru în Consiliul CAA, organism legat de asigurările şi pensiile avocaţilor, unde candidează chiar Marcel Donoiu, avocatul care a fost sancţionat de două ori disciplinar de Baroul Gorj, Ion Manta şi Simona Stănişel. Candidatura lui Donoiu a şocat majoritatea avocaţilor înscrişi în Baroul Gorj, care cunosc sancţiunile primite de avocatul în cauză. De altfel, candidatura sa a şi fost invalidată de Consiliul Baroului, dar avocatul nu a fost stopat să candideze. Vineri se va întruni însă şi Adunarea Generală a Baroului Gorj care va stabili dacă va permite sau nu candidatura lui Donoiu.

Remember

Marcel Donoiu a fost amendat cu 500 de lei, în decembrie, de Comisia de Disciplină a Baroului Gorj. Acesta a fost acuzat de altfel de fals, uz de fals şi tergiversarea proceselor, de către Nicoliţa Ştefan, printr-o plângere adresată Baroului Gorj, pe data de 29 septembrie 2009, soluţionată însă, prima oară, cu avertisment pentru avocatul Donoiu. Nicoliţa Ştefan sesiza în plângerea în cauză că avocatul Donoiu, angajat într-un dosar înregistrat în 2006 pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, având ca obiect partajul succesoral, s-a implicat direct în proces însuşindu-şi chiar apartamentul aflat în litigiu, pentru care există moştenitori legali. Pentru că pedeapsa Comisiei de Disciplină a Baroului Gorj a fost considerată drept prea uşoară de către Nicoliţa Ştefan, aceasta a sesizat Uniunea Naţională a Barourilor din România. Acest organism a anulat măsura sancţionatorie dată de Baroul Gorj solicitând rediscutarea cazului “Donoiu”. Cazul nu este încă închis, reclamanta atacând sancţiunea, considerată uşoară, dată de Baroul Gorj pentru avocatul Marcel Donoiu, la Comisia de Disciplină a Uniunii Barourilor din România. Cazul se află la Bucureşti la al doilea termen.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here